Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 mai 2015

UMBRA DIN TABLOU

Prin anii '80 m-am angajat intr-un institut de cercetari medicale.
Venirea mea in colectiv a facut ceva valuri la vremea aceea, cand lumea se temea de oricine si nimeni nu cunostea cu adevarat pe nimeni!
Pe postul pe care fusesem incadrata, lucrase ani la randul o doamna care facuse o... coma alcoolica, din care cu greu scapase cu viata! Aflasem ca persoana cu pricina - dupa multe luni de spitalizare - fusese internata intr-o clinica de dezintoxicare.
Evenimente din astea se auzeau rar pe atunci asa ca, avand in vedere aceasta situatie inedita, angajarea mea starnise si ea oarece rumori, in completarea barfelor obisnuite.

Dupa vreun an, intr-o zi, pe la amiaza, usa se deschise larg si in birou intra o doamna aratoasa, zvelta si dichisita, afisand un zambet cuceritor care-i dezvelea dintii frumosi si ii facea doua gropite adorabile in obraji! 

Privirea mi-a fost imediat captata de mainile sale, cu unghii mici si rotunde, absolut superbe, cu o manichiura impecabila si o gestica extrem de eleganta.
Colega mea ne-a facut prezentarile si, intinzandu-mi frumoasa ei mana dreapta, imi arunca din ochii ei frumosi, cu gene rimelate, un manunchi de fulgere cu care m-a sageta, in timp ce gura-i carnoasa afisa un zambet conventional, menit sa mascheze o ranchiuna abia retinuta! 
Am inteles atunci ca doamna, care se prezenta Claudia, nu era alta decat predecesoarea mea! 

Dupa cateva minute de conversatie clasica - cu intrebari de tipul "ce mai faci", "cum te simti", "cum iti merge" si cu raspunsuri la fel de conventionale, date printre hohote de ras pe jumatate false, Claudia isi lua ramas bun, fara a mai cadadixi a-mi adresa vreo privire.

Desi nu aveam nici o vina, nici pentru dependenta ei de alcool, cum nici pentru lunga ei convalescenta, necesara curei de dezalcoolizare, in mod evident, faptul ca ii ocupasem locul de munca ii creease oarece ranchiuna, pe care am inteles-o imediat!

Vizita Claudiei fusese una de curtuoazie doar pentru vechii ei colegi!  Nu insa si pentru seful personalului, un tip alunecos cu 
calitati de securist, cu care de fapt venise sa discute si cu care se intretinu mai bine de un ceas.
Si intalnirea isi avu roadele ei!

Peste nici o luna, Claudia reveni la lucru, pe post de dactilografa!
Am inteles ca ii mai lipseau cateva luni de munca, pentru a iesi la pensie cu vechimea integrala, asa ca nimeni din conducerea institutului nu s-a impotrivit revenirii ei in vechiul colectiv, desi schemele de angajare a personalului, la vremea aceea, erau declarate mereu ca "blocate".

Biroul ii fu instalat in biroul pe care il imparteam eu cu colega mea si admosfera, chiar daca la inceput usor formala, parea absolut agreabila!

O priveam cu admiratie cand mainile ei frumoase si perfect ingrijite alunecau cu eleganta pe claviatura masinii de scris! Am indragit-o si cred ca si ea, simtind asta, si-a lasat deoparte antipatia gratuita fata de mine!

Intr-o dimineata, in timp ce-mi agatam haina in cuierul asezat langa biroul Claudiei, nu stiu cum ne-am ciocnit una de alta si... ups! Am simtit un miros de alcool proaspat!

Nici azi nu uit starea ce m-a cuprins, un amalgam de sentimente care imi accelerara pe loc pulsul. Era si spaima si o jena infinita si mai ales o mare deceptie!  
Tot ce am fost in stare sa fac a fost sa ma retrag iute si sa las capul in jos, stanjenita din cale afara, evitandu-i privirea!
Cred ca am si rosit!
Simteam ca descoperisem ceva ce nu ar fi trebuit: Claudia se reapucase de baut!
Imi parea atat de rau pentru ea, ca si cand ar fi fost vorba de propria mea nereusita! Pacat de timpul in care fusese aproape de izbanda!
Imi imaginam deja cum lucrurile aveau sa o ia din nou razna si ma temeam ca isi va pierde din nou slujba.
Recuperarea ei fusese deci un fals!
Nu luam insa in calcul ca viata - singurul lucru cu adevarat important -  ii era cu mult mai expusa decat reputatia!
In Romania, alcoolismul - cel putin in acea vreme - era mai mult o chestie de rusine decat o boala, uneori mortala! 

Lunile treceau cu repeziciune.

De la momentul acela penibil nu a trecut mult timp si toata lumea a inteles realitatea!
Atitudinea ei se schimbase vizibil: radea necontrolat, vorbea repede si impiedicat, ochii ii erau mereu tulburi si mainile aveau un usor tremurat. 
Intr-o zi veni cu un dinte lipsa, in alta zi cu arcada sparta...
Adesea intra in laboratorul de hematologie si cerea o vata cu alcool pentru ca, vezi-Doamne,  o durea o masea... 
Nimeni nu zicea nimic... 
Cand intra in birou cu falca umflata de tamponul de vata... stiam care era cauza! Mainile ei frumoase incetau sa mai tremure si, pentru cateva minute, era calma. Apoi iar iesea din birou nelinistita!
Nimeni nu indraznea sa-i spuna nimic. Duplicitari, ne faceam ca nu observam! Lasitatea noastra, invaluita in tacere, o arunca insa pe zi ce trece in abis!

Eu eram tot mai speriata, mai ales cand eram singura cu ea in birou. Ma temeam de o criza, avand in vedere faptul ca nu ar fi fost pentru intaia oara... Recunosc ca ma tulbura.


Incepuse, cu mare haz, sa-si numere descrescator zilele ramase pana la pensie. Cu cat numarul lor scadea, cu atat precautiile ei de a nu arata ca isi reluase obiceiul dispareau.

Bucuroasa, si din cale afara de volubila, ne anunta ca isi va serba pensionarea impreuna cu tot colectivul, in pofida faptului ca erau vremuri grele, cand era o adevarata batalie sa gasesti alimente si sa organizezi asa ceva!


Nu stiu cum si cand a reusit ea sa se pregateasca, nici cine a ajutat-o, insa, intr-o sambata frumoasa de iunie, se intinse in biroul nostru o masa plina de bunatati, la care fu invitat tot colectivul, fara nici o deosebire, de la profesor la ultima infirmiera!


Claudia era radioasa!

Svelta, imbracata cu un taior elegant, ecru, sub care purta o bluza de matase, verde crud, culoare ce ii scotea in evidenta ochii mari, de culoarea castanei coapte, si pielea fina si alba a fetei, era de-a dreptul frumoasa!  Pantofii ecru, cu tocuri potrivite, atrageau atentia asupra picioarelor ei frumoase, cu glezne subtiri. 
Era o femeie care, in pofida oricaror comentarii, nu isi arata varsta si pe care iti era mai mare dragul sa o privesti!

Pe marea masa de sedinte erau aranjate platouri cu de toate: mancare multa si buna, bautura alcoolica si nealcoolica, si noi toti plini de buna-dispozitie... de parca nu ne aflam in cele mai negre zile ale epocii de aur!

Adunasem ceva bani, pe care i-am pus intr-un plic si i-am oferit drept cadou, un  obicei impamantenit pe care nu l-am agreeat niciodata!
Claudia ne-a animat pe toti cu veselia ei si nimeni nu gasi ceva deplasat in comportamentul ei. Eu insa o urmaream cu atentie sa vad ce bea. Pe birou erqu cateva sticle de Cico, o bautura racoritoare din vremurile acelea, care avea un gust sintetic de portocala, un fel de Fanta de azi, din care ea sorbi incet cu inghitituri mici mai tot timpul! Nu stiu insa daca acolo nu era si ceva Vodka!

La vremea aceea nu era usor sa ai instantanee de la o petrecere! De "selfi" nici nu putea fi vorba! 
Dr. Popescu, pasionat intre altele si de fotografie, veni cu un aparat profesional si ne facu o multime de poze. Cum se tot lauda cu laboratorul lui foto, Claudia il ruga sa ii faca si ei o fotografie mare, cu tot colectivul!
Si doctorul se angaja sa ii faca chiar un adevarat tablou si sa i-l daruiasca drept amintire.

Sarbatorirea retragerii Claudiei se sfarsi cu bine, fara incidente, fara derapaje! 
Oricum a fost o petrecere pe cinste!

Luni, cand am revenit la birou, am privit cu strangere de inima biroul gol, in fata caruia nu se mai afla Claudia. 
Ma invatasem cu ea si, cu toata teama mea zilnica legata de starea ei, devenise, in ultima vreme, parte din existenta mea!
Toata ziua nu am vorbit decat de ea!

Spre dupa-amiaza telefonul suna.
Colega mea ridica receptorul. Si, fara motiv... dintr-o data mi se puse o piatra pe inima. 
O liniste grea se asternu in birou in timp ce priveam chipul tras al colegei mele. Ochii ei, usor migdalati, se umplura de lacrimi, gura i se stanse si rostind un "nu se poate" sfasietor... isi trecu mana prin par, apoi lasa receptorul jos complet ravasita.  Claudia murise! 
De data asta coma alcoolica o trecuse "dincolo"!



sursa:rusbianca.ro
Laboratoarele erau déjà goale, asa ca, neavand pe cine anunta, ramaseram singure, noi doua, complet tetanizate, minunandu-ne de festele pe care le joaca destinul si plangand-o in tacere pe nefericita Claudia.

Nu stiu cata vreme am ramas asa, tacute si incremenite, stiu doar ca ne-a trezit doctorul Popescu care venise sa faca de garda in locul unui coleg. Intra in birou brusc, fara sa fi apucat sa ne dam seama daca batuse sau nu la usa, fluturand in mana un pas-par-tout marimea A4 si o multime de poze...
- Ia uitati, nenica, ce a iesit aici. Asa ceva nu ati mai vazut in viata voastra! striga el, fara sa ne observe tristetea, fiind si el vizibil tulburat.
- De sambata tot lucrez la astea si priviti si voi ce a iesit! Nici nu pot sa va dau pozele astea ca ma fac de rusine!

Dr Popescu era un tip extrem de simpatic si avea un fel de a vorbi care relativiza orice nenorocire ar fi existat in viata!
Ne-am uitat una la alta si apoi am privit pozele.
Imaginile erau color. Toti aratam veseli si parca obiectivul surprinsese intreaga admosfera, placuta si amicala, care ne stapanise in ziua aceea. Claudia insa ... nu aparea in nici una poze! Corpul era insa... fara cap, in locul fetei fiind doar...  o umbra!
Marturisesc ca niciodata nu am vazut si nici nu am auzit de asa ceva!
Tabloul cu intreg colectivul, promis de dr. Popescu Claudiei, era perfect doar ca persoana centrala a fotografiei nu avea chip! Si acelas lucru se regasea in toate celelalte poze - fapt ce excludea o eventuala greseala de developare! 
Ceva bizar ramasese imortalizat pe pelicula!
Ne-am minunat, ne-am privit din nou semnificativ ... apoi 
i-am dat doctorului vestea despre moarte Claudiei!
Si am lacrimat cu totii... nefericiti, uimiti, blestemand pacatul acela, intrat in ea, cine stie cum si de ce, care a pierdut-o, privandu-ne pe noi de ea, iar pe ea... de viata!

Din fotografia inramata, ramasa pe biroul la care lucrase... umbra asezata ca o prevestire pe chipulul ei isi purta misterul! 

Era posibil ca ea, sarmana, sa fi incetat sa mai existe chiar mai inainte ca moartea sa o rapeasca si aparatul de fotografiat  sa fi surprins  in mod absolut ciudat asta?!

Cine stie?

Oricum intamplarea aceea m-a marcat, dezvaluindu-mi inainte de orice pericolul indiferentei anturajului in fata problemelor grave ale vietii noastre si ale semenilor nostri!
De ce oare ne temem sa ii ajutam pe cei care se afunda in vicii distrugatoare? O intrebare la care merita sa reflectam.
In fata neputintelor firii sale omul ramane singur! 
De unde sa aiba putere sa urce panta pe care a alunecat pana in abis? 
Eu am raspunsul meu... dar fiecare e liber sa-l afle!

Marturisesc ca port pe constiinta, de atunci, o umbra, o umbra asemenea celei din fotografiile din care Claudia disparuse, inainte chiar de a pleca din lumea asta, ducand cu ea nefericirea care a pierdut-o!
Iertare!

19 comentarii:

  1. Cred că am mai spus şi altădată: Ar trebui să-ţi aduni toate poveştile într-o carte. Ai în ele o lume întreagă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu Cico si alte zaharicale, nu-i asa? :)
      Sper sa am timp, Vero!
      Ma simt foarte epuizata... sper sa am timp...
      Multumesc ca imi daruiesti din timpul tau atat de pretios!

      Ștergere
    2. Sper că vei avea tot timpul pe care ţi-l doreşti!

      Am şi uitat ce gust avea Cico :) Dar îmi plăcea.

      Ștergere
  2. Multă tristeţe... atât de multă încât aseară n-am putut aduna câteva cuvinte într-un comentariu. Mi-ai adus în minte un alt destin, încă în desfăşurare. O femeie frumoasă şi deşteaptă căsătorită cu un bărbat despre care bănuiesc că o iubeşte mult, ca pe prinţesa din poveste la care n-a îndrăznit să spere vreodată. Profesia lui îi permite să lucreze însoţind-o la serviciu ca s-o păzească de patima aceasta cumplită care a răpus-o pe Claudia. Sper să aibă destulă iubire, răbdare şi voinţă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii doresc putere si vointa! In fond sunt niste biete suflete prizoniere ale propriilor neputinte!
      In anii acia eu nu stiam ca poti muri din asta! Vazusem atatia barbati beti si nici unuia nu stiu sa i se fi intamplat ceva! Si totusi...
      A trebuit sa vad asta ca sa stiu si sa inteleg
      Multumesc, Carmen, sa ai o saptamana frumoasa!

      Ștergere
  3. Interessanta povestirea ta, Cita. In asemenea cazuri uitam sa cautam cauza care a generat acest viciu...Cred ca, pe vremea aceea, unii oameni recurgeau la acest viciu pentru a scapa de prezentul unei societati in care nu se regaseau....Cine stie ce secret ascundea aceasta femeie frumoasa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate. Noi inca nu am depasit insa faza de judecare a celor cazuti!
      Nici macar acum nu am da atentie unui astfel de caz.
      Am scris o data povestea unei infirmiera care a facut un accident vascular in statia de autobuz si, pentru ca mirosea a solutie de coafat gen "permanent" (fusese la coafor), lumea a luat-o drept beata si nimeni nu a cadadixit sa cheme o salvare! Femeia a murit inghetata in statie! Deci cineva care a baut, fie si mai mult decat e cazul, nu trebuie ingrijit! Oribil!
      Multumesc de vizita, de comentariu si ... de gazduirea Clubului! :)

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Cartea ... cere timp. Deocamdata trebuie sa ma pregatesc pentru ca am un examen de dat!
      Apoi avem treburi legate ca casa, scoala... doctori si, cu voia Domnului, ma voi ocupa si de adunarea povestilor intr-un volum!
      Insa cred ca mai intai apare cartea ta !
      Multumesc!
      Cu drag

      Ștergere
    2. eu am declarat că nu am nicio intenție să public. scrisul meu este pentru că așa simt și nu necesită recunoașteri sau laude (știi, am mai vorbit despre). dacă vreodată am cochetat cu ideea de a așeza între coperți ceea ce scriu astăzi refuz cu înverșunare. discuția ar fi mai lungă dar în mare parte mi-ar fi teamă de atâta lumină. și mi se pare lipsit de sens. cel puțin acum...

      Ștergere
    3. Te inteleg. Si eu ma tem de lumina! Daca le-as aduna... ar fi pt ai mei! Dar deocamdata nu am nici timp nici elan! Asa ca... se amana! :)

      Ștergere
  5. Imi era tare dor de o poveste cum doar dna.Cita stie spune. Pacat ca este o poveste trista, insa si astea fac parte din viata, din pacate.
    Va doresc sanatate, putere si liniste in suflet!

    Va imbratisez cu drag!
    Mirela, Cluj Napoca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Multumesc,draga mea! Promit sa ma revansez!
      Deocamdata sunt extrem de ocupata si nu am deloc timp pentru scris.
      In ce priveste faptul ca povestea e trista, asa cum spui, viata e plina de tot felul de tristeti! Tristetile altora trebuie sa ne fie exemplu, de aceea si suntem martorii lor!
      Va doresc o vara frumoasa! Sa profitati de ea caci... trece incredibil de repede!
      Cu drag

      Ștergere
  6. Va caut de ceva vreme si nu va gasesc, unde sunteti?
    Banuiesc ca vacanta nepotilor va umple tot timpul!
    Va astept, pe curand!

    Mirela, Cluj Napoca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun gasit, draga mea, si multumiri pentru ganduri si grija!
      Am avut o vara fierbine - la propriu si la figurat!
      Multa treaba si timp deloc, perioade cand nu am avut nici tel, nici internet... in fine, important este ca a fost cu energie venita din inalturi si cu multa bucurie asa ca: e de bine!
      Sper sa reusesc sa ma reasez si la scris. Ma asteapta insa doua luni de munca, un examen si apoi... mai vedem! Bun e Domnul!
      Cu mare drag!

      Ștergere
  7. Ma bucur sa aud ca sunteti bine, asta e cel mai important!
    Va doresc succes si spor la treaba pentru urmatoarea perioada,

    Pe curand!
    Mirela, Cluj Napoca

    RăspundețiȘtergere
  8. Am avut o vreme cand m-au parasit cuvintele, povestile. Cum mi-am recapatat asta, am venit sa te caut, dornica de povesti adevarate, și am gasit ceva rascolitor. Doar data articolului m-a ingrijorat și sper, doar, ca esti bine! Oricum, tu pentru mine esti Doamna Poveste ...de Poveste. Iți multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Adriana! Ti-am scris la tine, unde este colocviu, nu alta! :)

      Ștergere