Faceți căutări pe acest blog

duminică, 29 martie 2015

FATA IN CASA


Zambetul trist al Floricai razbate din etui-ul de plastic.
Cumpanesc o clipa daca sa ma las dusa de amintirea legata de ea sau sa aranjez fotografiile si sa continuu curatenia...

Cand stau in pat si imi incrucisez picioarele, gandindu-ma la prietena mea (care mi-a spus ca nu e bine sa fac asta) le reasez corect; cand tai patrunjelul, imi amintesc de D.na Nita, care facea "operatia" asta cu o eleganta sublima; cand fac pachetele de Craciun ma gandesc la tante Edith, prima profesoara de germana a copiilor mei, care m-a invatat ca e mai putin important ce oferi decat cum o faci... si tot asa, as putea continua pana maine sa va povestesc cum fiecare lucru pe care il fac azi poarta in el amintirea unei intalniri cu cineva... Varsta mea imi permite chiar sa consider ca nici unul din oamenii, cu care mi-am incrucisat drumul, nu au ajuns intamplator in preajma mea. Ii consider daltile cu care Dumnezeu m-a modelat!
Viata...  nu este altceva decat o suma de intalniri... si printre multiplele persoane intalnite ce mi-au atins sufletul se numara si femeia asta modesta dar deloc proasta, umila dar si... semeata, o femeie pe care iata, nu am uitat-o nici azi! 

Florica s-a nascut in august 1935, intr-un sat mic si sarac din Moldova. Era cea mai mare dintre cei 4 copii - 2 baieti si 2 fete.
Cu un aer usor rebel, parea absolut nepotrivita cu restul familiei, de parca alta ii era samanta...

De saraci... fusesera din totdeauna saraci.

Tatal ei nu facuse razboiul caci avea un picior mai scurt din nastere; era muncitor forestier de cand se stia si era socotit cel mai bun cunoscator al drumurilor de prin paduri.

Mama-sa, intr-o vreme, confectiona si broda lenjerie pentru niste "cucoane" de la Bucuresti dar, cum coanele incepusera
sa fie si ele sarace, mai sarace decat se putea imagina in vremurile bune, nu a mai fost nimic de lucru. 

Foametea din '46 le-a dat o grea lovitura.
Ca si cand nu era de ajuns ca flamanzeau, fratele cel mare cazu intr-un put neterminat si ramasese, in apa pana la brau... strigand in zadar dupa ajutor;dupa trei zile, absolut intamplator, niste nuntasi chercheliti trecura pe acolo. Muri insa dupa trei saptamani de pneumonie galopanta.

Prin '49, tatal ei se accidenta, taindu-si cu drujba doua degete de la mana stanga si ramase pentru o vreme complet neputincios.
Iarna trecu greu, iar in primavara, chiar inainte de aniversarea ei, o alta nenorocire i-a lovit.
Fratele cel mic trecu peste gheata iazului spre a scurta drumul spre scoala. Gheata se rupse sub picioarele lui si el pieri, absorbit de apa rece, din care nu a mai iesit...
Atunci mama ei cazu la pat, rapusa de o hepatita, si in 3 luni se prapadit si ea.
Casa ramase pustie si cumplit de trista!

Si Florica, la 15 ani, a fost nevoita sa intrerupa scoala - desi ii era drag sa invete si toti profesorii o apreciau. Nu isi facuse ea nici o iluzie ca ar putea sa studieze, dar retragerea de la scoala a intristat-o tare mult!
Saracia lucie in care au cazut dupa aceste nefericite intamplari, a obligat-o sa munceasca. Facea tot felul de treburi pe unde se putea si, cum era harnica, curata, linistita si la locul ei, era indragita de oameni.
Toata lumea era insa acum saraca asa ca nu era usor sa castige un ban.

Erau printre sateni unii care le mai aduceau uneori cate ceva de mancare, rupand de la gura propriilor copii cate ceva... 

Ziua in care s-a angajat femeie de serviciu la Sfatul Popular  a fost una de mare sarbatoare! Matura  in fiecare dimineata cu religiozitate toate ungherele si ce mandra era sa aseze streagul Romaniei astfel incat sa i se vada bine stema! 

Intr-o zi veni la ei sora cea mica a mamei, semn ca ceva important avea sa se intample. Nu se mai vazusera de la inmormantare si, in general, doar astfel de evenimenta o mai aduceau pe Maricica pe plaiurile natale.

Intr-adevar, Maricica venise sa ii faca Floricai o propunere, o propunere care avea sa-i zguduie existenta fetei pentru totdeauna.

- Am venit sa te iau sa lucrezi la Bucuresti. zise matusa, cu vorba ei repezita din care accentul ii disparuse partial. 
Cauta-ti cateva lucrusoare si maine, dis-de-dimineata
mergem catre gara. Avem destul de mers...

Prea multe nu-i spuse Maricica dar nici nu mai conta. O emotie puternica puse stapanire pe ea! Sa mearga la Bucuresti... i se parea ceva fabulos.

Inainte de '47, tusa Maricica fusese servitoare in casa unui avocat, dar in '48 stapanul a fost arestat si i s-a nationalizat si casa, asa ca a fost nevoita sa-si caute de lucru in alta parte.
Un militian care ii dadea tarcoale... i-a facut rost de o slujba de ingrijitoare la Spitalul Brancovenesc din Bucuresti, si ii multumea zilnic lui Dumnezeu pentru norocul ce daduse peste ea.


Florica nu indraznea sa intrebe ce, unde si cum avea sa lucreze, de teama sa nu cumva sa se spulbere visul in care i se parea ca se afla.
Aveau sa mearga cu trenul... pe care pana atunci il vazuse doar de departe, trecand iute inspre sau dinspre munti, insotit de  zgomotul sacadat al unui cor de fiare... In noptile negre, fara luna, cand nici o flăcăruie nu se zarea in vale, in afara cate unui licurici ratacit, cand ii auzea trecerea... si-l imagina ca pe un balaur care muşcă din pamantul pe care-l strabatea si involburează praful, speriind pana si vietatile intunericului.
Multe isi mai imaginase ea cu trenul asta dar, ca o sa calatoreasca cu el la Bucuresti... asta nu indraznise insa niciodata!

Era pregatita cumva sa vada o multime de lucruri noi dar realitatea  depasea cu mult imaginatia ei. Tot timpul calatoriei ramase nemiscata, rotindu-si doar ochii si incercand sa retina tot ce i se perinda prin fata.

Ajunsa in Gara de Nord, biata fata se simti coplesita. Atata zgomot, atata lume...
Ii era frica sa priveasca prea atent in jur si incerca sa nu se dezlipeasca de matusa ei, speriata sa nu se piarda.
Se urcara intr-un tramvai, un fel de tren cu scari mai putin inalte... si doar cu doua vagoane; coborara, apoi urcara in altul. Coborara din nou. 
Zari o biserica frumoasa, mare si impunatoare.
Se gandi cu emotie la Domnul Intrupat si se bucura in taina sperand sa  ajunga sa intre si sa se roage acolo. Dupa ce isi facu cruce cu limba, indrazni sa intrebe:

-Aiasta-i Patriarhia?

- Nu. E biserica Sf. Vineri. Mai avem putin si ajungem. Sa ai grija, sa fii respetuoasa.
Domnu' unde mergem este un om... painea lu' Dumnezeu! Ar fi pacat sa nu faci impresie buna.

Ajunsera in fata unei porti inalte din fier negru. 
Matusa apasa manerul ruginit, prins doar intr-un surub, si, cu un scartait ascutit, poarta se deschise. Pasira pe aleea lunga ce strabatea curtea neingrijita si ajunsera in fata unei usi prafuite din lemn, strabatuta de o crapatura prin care, de te straduiai, puteai privi in casa.

Maricica puse degetul aratator pe un buton murdar si de indata un sunet spart o facu sa tresara. 
De dincolo de usa, auzi cum niste pasi tarsiti se apropiau fara graba. 
Un barbat, ce parea cu mintea dusa, le deschise, privindu-le crucis si, cu un zambet tamp, le pofti sa intre.
Inauntru mirosea a tutun fin, a... carti si a mobila veche.

Florica inlemnise deja. 
Barbatul le facu semn cu mana sa-l urmeze, bîiguind ceva de neinteles.
Strabatura o camera imensa, cu draperii de brocart agatate la ferestrele inalte, si covoare visinii pe jos. Printre fotolii si canapele cu tapiterie inflorata, trona un pian mare cu picioare arcuite. 

Trecura apoi printr-un hol lung, tapetat cu tablouri, si intrara intr-o alta camera, intunecoasa, cu geamurile acoperite de draperii cafenii.

In patul imens, printre asternuturile sifonate, Florica zari un barbat cu parul valvoi, fata mare si ochii iesiti din orbite.

Un miros de camfor si fum de tigara facea ca totul sa para trist dar nu respingator.
Dl Hartman era un barbat trecut de 50 de ani, cu parul ondulat, bogat si usor albit la tample, ce-i cadea neglijent pe frunte. Ochii-i albastri, usor bulbucati, te priveau direct; nasul mare si un pic adus ii dadea un aer de superioritate.
Florica se gandi ca are ceva ciudat dar nu reusi sa gaseasca ce anume. Era si prea emotionata ca sa se gandeasca la asta!

Cu un gest politicos, le invita sa ia loc pe cele doua fotolii, asezate de o parte si de alta a unei masute rotunde, ocupata in intregime de o multime de cutii cu medicamente.

- Tu esti Florica, deci. zise el privind-o adanc in ochi, serios si fara sa schiteze vreun zambet.
Avea o voce puternica si Florica simti un fior pe sira spinarii la auzul timbrului sau grav.

- Dupa cum vezi nu ma pot misca si am nevoie de cineva de incredere sa ma ajute. Sper ca esti de incredere, Asa zice Maricica!
Si iar o scruta cu privirea.
- Cel care v-a deschis este Itzig, continua el, incercand sa se aseze intre perne. Lucreaza la Sinagoga. El o sa ma ajute cu partea delicata, stii... intimitatile unui barbat pot speria o fata ca tine. Tu sa te ocupi de casa, de cumparaturi, de mancare.
Stii sa gatesti? 
- Da. ingana ea, rosie pana in varful urechilor, strangandu-si intre degete batista.
- O sa ai masa si casa si o sa-ti dau si ceva bani. Joia esti libera sa faci ce doresti. Conditia mea este sa nu furi, sa nu aduci lume in casa si... sa nu faci prostii, stii... sa umbli cu barbati si sa dam de necaz! Ce zici? Accepti?
Florica era deja coplesita de toate cate le auzise. Un ghiont al matusii o ajuta sa iasa din emotia ce o incremenise.
- Desigur, domnule. murmura ea cu glas stins.

Abia cand ajunsera in strada indrazni sa respire adanc!
Da. Se intalnise nu numai cu viitorul ei stapan ci cu insusi destinul!

............................................................................................

In septembrie 2013, am scris povestea femeii care a devenit Florica.  http://cita-topa.blogspot.fr/2013/09/ceasul-rau.html
o poveste frumoasa cu un trist final... frumos, daca pot spune asa! Nu stiu voua, insa mie, duzina de cuvinte imi aduce aminte de o multime de intalniri de viata, acelea care ne slefuiesc si ne fac sa devenim... ceea ce suntem!



 

8 comentarii:

  1. Viaţa Floricăi m-a dus cu gândul la o altă poveste pe care am citit-o din întâmplare pe un blog. O mamă şi o fiică se despărţeau pentru mult timp, poate pentru totdeauna, pe un aeroport. Fiica urma să plece, mama rămânea. Urarea lor de rămas bun, moştenită din generaţie în generaţie, a fost: "Să ai de ajuns!".
    Mă întreb dacă Florica a avut de ajuns? Pentru că mie mi se pare că a avut ori prea mult, ori prea puţin, şi din cele bune, şi din cele rele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen, pentru atentia ta!
      Eu cred ca Florica a fost smulsa de soarta de pe orbita careia ii era destinata si... stii, ca si in fizica, si in viata, astfel, de *salturi* se fac cu ... "durere"! Asa cum zici, echilibrul firesc intre binele si raul din viata ei a fost si el... viciat!
      Destine contorsionate, nu-i asa?

      Ștergere
  2. mi-ai amintit astăzi cum mi-ai intrat în suflet. ca o daltă a lui Dumnezeu.
    şi mi-a fost drag să recitesc povestea din septembrie, care se completează cu cea de acum.
    Dumnezeu ţi-a pus pe suflet harul vederii oamenilor, rusoaica mea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meritul acestor povesti nu imi apartine in intregime! Fara tine si clubul nostru... as fi fost doar o voce trista si singuratica a internetului, ocupandu-ma mai curand de prezentul scandalos decat de trecutul care ne invata! Multumesc, psi!

      Ștergere
  3. Cita, în poveştile de pe blogul tău e o lume întreagă...
    Şi slovele tale ne poartă prin ea cu atâta migală! Şi cu un farmec inegalabil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vero, ti-am mai spus si repet: sa-mi spui tu asta... e o onoare! Multumesc!

      Ștergere
  4. Ce vremuri grele in comparatie cu ceea ce traim noi astazi....insa povestile de dragoste ale acelor vremuri sunt atat de complexe, de profunde, parca pe viata..ma bucur ca va faceti timp pentru asemenea povesti, adevarate lectii de viata, multumesc!

    Multa sanatate si putere va doresc!
    Mirela, Cluj Napoca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult.
      Iubirile... pe atunci nu se consumau primordial in relatia fizica. Intalnirile intre oameni aveau incarcatura carmica si nu erau socotite intamplatoare. Lumea aceea a murit. Asta nu inseamna ca omul nu tanjeste dupa asa ceva!
      Stiti, pana si o mancare, cand o infuleci iti astamperi doar foamea; placerea papilelor este scurta si neimportanta. Cand te asezi si mananci tacticos, cu toate simturile treze... masa are alta savaoare! Asa si cu sentimentele. :)
      Si eu ma bucur sa fii in preajma :)
      Cu drag.

      Ștergere