Faceți căutări pe acest blog

luni, 9 februarie 2015

VISE... ALBASTRE

Ce bine ca-ai ramas neschimbat,
in visele mele albastre!
Ca-n priviri porti acelasi oftat, 
Un suflu din vremile noastre.

Si-ti vad bucuria pe fata
Si-n mine puterea sporeste,
Bucati de lumina indata
ma fac sa ma simt ca-n poveste.
 
In ochii-ti ma uit printre stele 
si simpla privire-ti ma tine,
launtrica taina, din visele mele
sa nu ma trezesc fara tine!

 Nu vreau un profet mincinos
Ce vinde sperante desarte,
Ce-ar pune in marul zemos
Otrava uitarii prin moarte.

Vreau visul sa nu se sfarsasca,
Albastra sa-mi fie visarea,
Sa-mi prind fericirea-n fereastra
Si-n ochi sa-mi anin incantarea!

Sa-mi spui despre astre secrete
Usor, printre soapte, in taina;
Sa-mi tii visul fara regrete
Cand ziua-i va da alta haina.

Si-n zori iar voi fi ninsa toata,
Cu praful de stele pe piele,
Zacand pe podea incantata,
visand sa revin printre ele.

Stiu insa ca-n gandu-mi e totul:
tu, eu si-ntalnirile noastre.
Memoria-mi spune ca-ncetul
In zori pier si visele albastre.

Tu insa nu pleci, esti cu mine,
si-n visu-mi, si-n tainele noastre...
La pieptu-ti s-adorm imi e bine
Dar asta... in visele-albastre!

 2. FEBR. 2013
 


8 comentarii:

  1. Poate că toate vieţile noastre nu sunt decât vise... albastre în cazurile fericite...

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu nu stii de cate ori ma gandesc ca poate ma gasesc intr-o dimensiune paralea din care as putea iesi - spre a intra in alta... Cine stie ce e vis si ce nu?
    Sunt multe umbre aici si poate ca multe asa zise fabulatii sa fie chiar, surprinzator, altceva! Tu esti specialista in SF :) asa ca... acolo este limita intre ce e si ce ne inchipuim ca este! :) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Uite un fragment dintr-o carte pe care-am tradus-o:

    „Eu, Chuang Tzu, am visat cândva că eram un fluture, fâlfâind din aripi spre a mă înălţa tot mai sus şi mai sus, mânat de toate intenţiile unui fluture şi urmărindu-i toate ţelurile. Eram conştient numai de toanele mele de fluture, nu şi de individualitatea mea ca om. M-am trezit brusc, şi iată-mă întins aici, din nou eu însumi. Şi nu ştiu dacă atunci am fost un om care visa că era fluture, sau dacă acum sunt un fluture care visează că e om.”
    Acest paradox fermecător provine de la filozoful chinez Chuang Tzu. Experienţele sale susţin ideea că e un om care s-a visat fluture; dar o susţin în egală măsură şi pe aceea că e un fluture care se visează om. Prima părere ne izbeşte ca fiind de departe cea mai probabilă. Dar de ce?
    Mulţi oameni ar răspunde că episodul fluture apare pur şi simplu ca un scurt interludiu în mijlocul unei întregi vieţi de trăiri omeneşti. Dar de unde ştim noi că visele sunt caracterizate de scurtime?
    Viaţa nu e decât un vis
    Chuang Tzu a cugetat asupra visului său despre fluture probabil în secolul al patrulea î.H. Cam în acelaşi timp, la Atena, Platon (428-348 î.H.) se lupta în esenţă cu aceeaşi problemă. În dialogul său intitulat Theaitetos, personajul Socrate afirmă:
    „Vedeţi aşadar că nu e dificil să găseşti un subiect de dispută când ne întrebăm până şi dacă viaţa e reală sau nu e decât un simplu vis. Am putea spune într-adevăr că perioadele noastre de somn şi de trezie sunt de lungimi egale şi, deoarece în fiecare dintre ele sufletul declară că toate convingerile de moment sunt preponderent adevărate, concluzia este că vreme de o jumătate din vieţile noastre susţinem că un grup de obiecte este real, iar în cealaltă jumătate susţinem că e real celălalt grup. Şi în ambele cazuri facem această afirmaţie cu aceeaşi convingere.”
    Real şi ireal
    Şi dacă lucrurile nu trebuie să fie sau reale sau ireale, ci pot fi şi reale şi ireale? Posibilitatea unei dualităţi supranaturale similare a fost atinsă de fizicianul austriac Erwin Schrödinger în timpul unui experiment imaginar cunoscut sub numele Pisica lui Schrödinger.
    În paradoxul său celebru, Schrödinger îşi imaginează o pisică plasată într-o cutie închisă, unde un fenomen subatomic aleator, cum ar fi dezintegrarea radioactivă, generează un gaz otrăvitor. Conform „interpretării Copenhaga” din mecanica cuantică, la o scară infinitezimală particulele există într-o singură stare, ci într-o combinaţie a tuturor stărilor posibile – starea lor fiind definită numai când sunt observate. Schrödinger extrapolează această interpretare ajungând la situaţia bizară în care, până în momentul deschiderii cutiei, pisica e şi moartă şi vie în acelaşi timp.
    Experimentul este privit uneori drept o argumentaţie prin reductio as absurdum împotriva interpretării Copenhaga. Însă mult mai adesea este totuşi considerat o ilustrare a stranietăţii apărute la nivel cuantic şi a faptului că interpretarea nu se poate utiliza cu uşurinţă la o scară mai largă.

    Opriţi-vă şi Gândiţi-vă
    Poate că în argumentarea prezentată de Socrate are o vagă tentă de glumă răutăcioasă, dar ridică totuşi câteva întrebări foarte interesante.
    • Cum putem fi siguri că tot ceea ce numim „realitate” nu e un vis şi că tot ceea ce numim „vise” nu e realitate?
    • Oare întreaga viaţă n-ar putea fi un vis, iar ceea ce numim noi „vise” n-ar putea fi vise-dintr-un-vis?
    Într-un comentariu distinct inclus în prima dintre meditaţiile sale, filozoful francez René Descartes (vezi paginile _-_) a scris: „Văd cât se poate de clar că nu reuşesc niciodată să-mi dau seama, după indicii demne de încredere, dacă sunt treaz sau dacă dorm.” Oare îi scăpa ceva? Dumneavoastră aveţi o metodă prin care puteţi şti, cu absolută certitudine, dacă în acest moment vă aflaţi în stare de veghe sau de somn?

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru text! Este exact ceea ce imi trece uneori prin minte!
    Inseamna ca ... e ceva dubiu si pentru altii nu numai pentru mine!
    :) Tu te-ai inscris pe panta fictiunii si... esti poate mai aproape de realul ireal... Mie mi-a fost mereu frica de asta... Nu stiu de ce, poate ca am o legatura mai stransa cu ideea de stabilitate si orice fantezie ma... destabilizeaza... Eu si cand fug de realitate tot in realitate ma ancorez. Dar e bine sa mai ies cate odata, chiar si cu palpitatiile de rigoare! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu fug în ficţiuni care descriu lumi mai rele, mai cumplite. Majoritatea SF-urilor sunt aşa - şi îmi plac fiindcă e atât de bine când mă rup de poveste şi mă întorc acasă, în lumea reală! :))

    RăspundețiȘtergere