Faceți căutări pe acest blog

joi, 8 ianuarie 2015

PARIS, 7 IANUARIE 2015

Intr-un magazin de pantofi am zarit, intr-o zi, un chip familiar. Intrigata, am scorbolit in memorie si... bingo! Era actrita Kristin Scott Thomas, fara brizbrizuri, iesita la cumparaturi, ca orice femeie aflata in Paris! 
Mi-am zis atunci ca asa ceva, fara paparazzi si garzi de corp, nu este cu putinta in nici alt un mare oras al lumii. De aceea multora le place Parisul, Franta, pentru ca aici se simt liberi!

Asta a fost pana ieri! Azi alarmele suna in disperare, codurile de acces sunt resetate, politia e pe strazi, lumea are pe fata inscrisa teama!
Parisul se simte asediat!

Ieri moartea s-a infatisat, in Piata Republicii din Paris, in forma ei cea mai infricosatoare.
Nimic nu sperie omul mai mult ca iesirea din viata. Cand ea este violenta... sangeroasa, urmarind sa semene frica celor care au supravietuit, totul devine apocaliptic.
Toata lumea a reactionat radical in fata acestui atentat la presa.
Dincolo de comentarii insa este necesara o analiza.

Fiecare popor isi are idealurile lui, modul lui de a trai, de a da importanta unor lucruri, in defavoarea alatora, de a aborda viata intr-un fel anume, special si specific.
Noua, romanilor, ne place sa ne taiem porcul de Craciun, sa mancam o saptamana carnati si sarmale, sa cantam, sa fumam ca turcii la petreceri, sa dansam; nu ne plac negri nici tiganii, dar ne plac femeile machiate, decoltate, siliconate... 
Lor le plac lucrurile exotice, femeile mai copte si nemachiate, benzile desenate, crochiurile umoristice si discretia fata de cele petrecute in dormitor; nu danseaza, preferand sa vorbeasca la petreceri, avand cultul conversatiei de salon, fac dintr-o cina o chestie de seductie si sar mereu in apararea celor care sunt defavorizati; nu rad cand le vorbesti limba cu greseli si nu isi fac idei preconcepute...
Cat despre glumele lor... ei bine, au  un umor ciudat pentru gustul nostru, de aceea nu avem cum sa intelegem, nicidecum sa judecam, de ce sau cum de  a aparut in mediul jurnalistic o revista ca Charlie Hebdo, dealtfel mult controversata ! 
Dar, ca sa vietuim impreuna, nu trebuie sa fim neaparat de acord unii cu altii ci doar sa ne acceptam asa cum suntem!

Francezii au ales in 1789 sa fie pentru... contra. 
Atunci a inceput un anume proces de schimbare profunda a acestui popor. Ca a fost bine sau nu, asta este o alta discutie. In fond fiecare natiune isi are o anume sinusoida in evolutia sa, dupa principiul care face ca orice incepe sa se si sfarseasca. E o lege ce functioneaza in toate aspectele vietii: ne nastem, crestem, devenim maturi si puternici pentru ca apoi sa scadem in puteri si sa murim! Cate civilizatii nu au disparut! Dar nu spun eu nimic nou...

Revenind la francezi, ei au ales sa fie liberi, sa accepte multe, in taina chiar toate aiurelile mintilor omenesti. Nu fac caz de asta si nu se minuneaza de nimic! Au opinii si nu vehemente, analizeaza si nu pun la zid decat ceea ce contravine libertatii, egalitatii si fraternitatii! Bine, rau... asa sunt ei, asta este mandria lor!
Cei mai controversati artisti si-au gasit aici admiratori, sustinatori, orice idee este luata in seama. 
Esti discriminat si cazul tau a fost cunoscut? A doua zi se gasesc vreo mie, daca nu zece mii, sa lupte pentru tine, indiferent de unde ai aterizat in tara lor! 
Francezii au facut sa triumfe o anume toleranta, ceva ce nu gasesti usor prin alte parti, nici chiar acolo unde se face caz de drepturile omului. De aici poate li se trage numarul mare de musulmani dintre care azi unii ii ataca unde ii doare mai tare! Ca vorba aceea: pe cine nu lasi sa moara... nu te lasa sa traiesti!

Toleranta fata de straini nu e vorba goala in Franta si, daca azi exista derapaje, este si din pricina ca lucrurile au scapat de sub control prin multe colturi ale lumii si mult prea multi nefericiti incearca sa supravietuiasca, venind in numar mare pe unde e rost de libertati si toleranta! 
Diferentele culturale devin tot mai evidente in ce priveste abordarea principiilor de viata. (ex. Femeile unora sunt sclave, femeile altora acced la putere... si exemplele sunt cu miile!)

Cateva statistici par sa spuna insa ca se simte o anume panica in Franta, de ceva vreme, mai ales in randul populatiei de origine evreiasca, un barometru demn de luat in seama. Astfel anul 2014 a fost anul in care 10 % din evreii francezi au ales sa emigreze in Israel! 
Guvernul socialist la putere este socotit de multi ca fiind islamofil si nesiguranta  face ca opiniile politice sa migreze ingrijorator spre Marine Le Pen, reprezentanta extremei drepte.
Azi multe voci incearca sa linisteasca spiritele pentru ca sa nu se declanseze un val de islamofobie! Si musulmanii, indiferent de ce sentimente ii anima, stau cu capul in jos!

Vorbind despre libertatea presei... poate nu se vede, dar aici exista o autocenzura care te lasa cu gura cascata, mai ales daca ai butonat vreodata antenele din Romania!
Saptamanalul atacat de teroristi este unul insolit in peisajul presei frantuzesti! 
Jurnalistii scriu in virtutea principiilor democratiei, pe care poporul a construit-o piatra pe piatra - cu toate defectele ei inerente - si nu al theocratiei, care nu mai guverneaza pe aici de mult! 
Charlie  Hebdo e o publicatie de amuzament tipic francez (francezii fiind fani de caricaturi si cu un anume umor), cu public fidel destul de redus, recrutat din randul cinicilor antireligiosi! 


Dupa cum se poate observa, exista o solidaritate enorma cu jurnalistii, care dealtfel, dincolo de talentul incontestabil, nu aveau o presa prea buna inainte de atentat! 
Nimeni nu spune un cuvant despre faptul ca acest saptamanal a depasit vreo limita! 
Asta pentru ca toti se simt atacati, ca si cum se tem ca s-ar putea sa li se intample sa nu mai aiba voie sa faca ce vor ei, la ei acasa!  Adica sa li se dicteze lor cum sa scrie si cum sa gandeasca!? 
Se simt deposedati de drepturile pentru care generatii intregi au militat! Bune sau rele, corecte sau gresite, sunt idealurile lor, felul in care ei doresc sa traiasca in tara lor, exact lucrul cu care se mandresc mai mult! 

De ce nu se comenteaza exagerarile revistei? Pentru ca, in fata unei agresiuni, nimeni nu mai vorbeste de excesele care au iritat. Cand o femeie este violata, la nici un proces nu se vorbeste despre felul in care ar fi ispitit ea, prin atitudine, pe agresor, nici cat de scurta ii era fusta sau cat de adanc ii era decolteul! Se judeca agresiunea in sine.
Cand cantaretul Bernard Cantat si-a lovit iubita, actrita Marie Tringtinat, pana a omorat-o, nimeni nu i-a gasit vreo scuza in faptul ca aceasta era drogata si isterizata, inebunindu-l de-a binelea si provocandu-l, caci aici nimeni nu discuta de cat era de rea de gura o femeie care a suferit o agresiune! 
In tarile arabe stim cu totii ce soarta au femeile si as spune ca nici pe la noi nu le este foarte bine! 
Nu putem intelege reactiile daca nu cunoastem anumite cutume.

Presa nu poate exista fara libertate. Acest saptamanal este o exceptie, si cei care scriu - scriau - si deseneaza - desenau - pentru el, sunt - erau - niste cinici carora spiritul umorului negru le-a luat poate mintile! 
A-i judeca insa azi echivaleaza cu a ingadui sa li se ingradeasca oricand altcandva, oricaror altora, libertatea de exprimare! Pentru ca, daca azi ii interzici pe caricaturistii astia, maine vine unul si-i poate interzice pe sahisti, pentru ca lui nu-i place sahul! Democratia nu functioneaza cu interdictii!

Mai trebuie sa luam in calcul ca occidentul este secularizat de multa vreme si foarte putini cetateni sunt practicanti religiosi. Si, daca exista credinciosi crestini ferventi, dintre ei nimeni nu l-a impuscat pe Dan Braun pentru Codul lui Davinci! 


In atentatul asta nu e vorba de tineretea si sensibilitatea religiei islamice - cum spune un anume Hoandra -  ci de violenta unor fanatici religiosi ramasi in feudalism.

Din pricina principiilor democratice, societatea occidentala nu isi poate permite sa se apere cum se cuvine impotriva acestor scelerati fara sa riste a-si distruge propriile realizari in domeniul drepturilor omului!
Democratia asta, construita prin ignorarea lui Dumnezeu, este tot mai des nevoita sa faca un pas inapoi! Totul se plateste, nu-i asa? Au decis sa ignore iubirea propovaduita de Iisus si au pus in loc ingaduinta. Dar lucrurile par sa deraieze si nu prea stiu acum pe cine sa cheme in ajutor, caci oamenii, special platiti sa-i apere pe oameni, se dovedesc acum neputinciosi!
Imi vine sa rad cand aud comentarii in presa noastra cu privire la faptul ca, fiind ortodocsi, romanii sunt defavorizati in Europa! Poate om fi noi socotiti ciudati pentru ca inca mai credem in Dumnezeu, dar nu suntem judecati pentru felul in care ne facem cruce! Occidentalii de mult nu se mai inchina si nu se mai roaga la Dumnezeu!

Sa ne rugam pentru pacea lumii macar noi, cei care o mai facem inca, cu dragoste si vrednicie, caci pare ca vin timpurile de pe urma!



12 comentarii:

  1. Când eşti în război, te plângi că-ţi îngrădeşte duşmanul libertatea presei? Asta, dacă e îngrădită, e îngrădită conducerea statului respectiv, nu de duşmanii infiltraţi în ţară. Duşmanii pun bombe, asasinează...; e tot ce pot face, n-au legea în mână.
    Ateii care iau religia în râs şi fanaticii religioşi sunt în tabere opuse. Nu-şi îngrădesc libertăţile, sunt în război! Şi... "à la guerre comme à la guerre".
    Bineînţeles că nu iau apărarea teroriştilor şi a fanaticilor! Nu le aprob metodele şi detest rezolvarea violentă a diferendelor.
    Dar cred că aici nu e vorba de libertatea presei, ci de două lumi (sau, mai degrabă, de două viziuni asupra lumii şi vieţii) care sunt în conflict. Un conflict care trebuie abordat cu mai multă prudenţă şi cu mai mult tact de partea occidentală, de la care putem avea pretenţii, fiindcă nu e afectată (sper) de niciun fel de fanatism (antireligios sau de altă natură).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te contrazic. Totusi, cand incepi sa nu te mai simti la tine acasa in propria ta tara, cand esti amenintat pentru ca faci ce crezi tu, la tine... lucrurile au putin alta nuanta!
      Franta este locul unde de secole oameni cu tot felul de idei au gasi locul si mediul spre a le expune. De aceasta libertate e vorba si nu de clasica libertate a presei - despre care spuneam ca este fff autocenzurata! E vorba aici de dreptul tau de a zice ce vrei tu, cand vrei tu si de a nu fi infricosat la tine acasa!
      Cat despre religie... aici lumea e tot mai departe de ea si francezii, chiar si cei credinciosi, nu vor sa se mai intoarca la vremurile obscurantismului.
      Observ ca in Romania lumea judeca fara sa cunoasca cu adevarat spuritul francez si o face prin prizma tradiei noastre ortodoxe. Ori aici... e un pic altfel. Asta am incercat eu sa explic dar se pare ca nu am reusit sa o fac prea bine! Multumesc pentru comentariu

      Ștergere
    2. Păi eu zic că tot la război ajungem. Când eşti înfricoşat în casa ta, se cheamă că eşti asediat, sau că printre ai tăi s-a infiltrat deja inamicul.

      Şi nu judec prin prisma religiei ortodoxe, ci printr-a unei logici elementare: Nicio problemă dacă alungi religia din casa ta, dar, în momentul când râzi de cel care continuă s-o păstreze cu fanatism în casa lui, fii conştient că el vede în asta o declaraţie de război şi aşteaptă-te să reacţioneze ca atare. Şi asta nu înseamnă că atentează la libertatea ta, ci că râsetele tale, care răzbat dincolo de pereţii casei, l-au rănit adânc, deşi nu asta ţi-a fost intenţia. Pentru tine e o glumă nevinovată, pentru el e cea mai mare ofensă posibilă.
      (Şi s-ar părea că terorismul e forma modernă a războiului de gherilă. Un soi de combinaţie între invazia mascată, gherilă şi asasinat.)

      Oricum, eu observ că e vorba de 2 lumi care NU fac niciun efort ca să se înţeleagă una pe cealaltă, Cita. O temă demnă de o poveste SF - din păcate, se pare că spiritul francez şi fanatismul unei părţi a musulmanilor îşi sunt tot atât de străine ca şi cum s-ar afla pe planete diferite.
      Şi nu mă mir că fanaticii nu încearcă să-i înţeleagă pe cei din afara lumii lor. Mă mir că occidentul ignoră perspectiva fanatismului, că nu pricepe că fanatismul e un pericol imens, că n-are nimic în comun cu umorul şi cu raţiunea, că nu trebuie atacat direct, că trebuie scos din capul oamenilor prin metode mult mai subtile, că nu-i poţi lecui peste noapte, că nu-i lecuieşti nici râzând de obiectul adoraţiei lor, nici vorbind despre libertate, egalitate şi fraternitate. Totul e mult mai subtil decât pare; şi am impresia că lumea refuză să ia în considerare, ca să zic aşa, toate datele problemei, că se rezumă la superficialul "în casa mea sunt liber să fac ce vreau". Eşti, până când are vecinul impresia că, de pildă, pregăteşti otravă ca să i-o torni în fântână.

      Nici eu nu ştiu dacă am reuşit să mă fac înţeleasă, n-am timp să-mi ordonez ideile aşa cum ar trebui.
      Îţi mulţumesc că ai avut răbdare să-mi citeşti comentariile. Şi să auzim de-acum încolo numai de bine!

      Ștergere
    3. Ok. Am inteles! :) Nu te contrazic cu nimic.
      Eu nu le iau apararea francezilor ci incerc sa ii inteleg din launtru!
      As mai spune ca ceea ce se intampla se datoreaza tocmai laicizarii, detasarii lor de Dumnezeu, in timp, detasare care ii face sa nu ii mai inteleaga pe cei care cred, ba chiar sa-i socoteasca ciudati, daca nu fanatici religiosi. L-au scos pe Dumnezeu din viata lor si uite ce se intampla. Chestia asta face ca cei care mai cred inca sa ajunga sa se ascunda ca sa nu fie socotiti potential periculosi!
      Orice am comenta noi si orice pareri am avea, lumea urmeaza drumul ce-i este scris!
      Multumesc si... un we placut!

      Ștergere
    4. Da, aşa este, lumea merge pe drumul ei şi, cât facem parte din ea, mergem cu ea...
      Să avem un drum plăcut, în weekend şi-n noul an!

      Ștergere
  2. PS
    In articolul de mai sus, am dorit sa explic de ce exista o asa de puternica solidaritate cu caricaturistii ucisi in atentat si de ce francezii nu zic o vorba despre exagerarile aparute in publicatie. (contrar romanilor care ii judeca!)
    Cine citeste ce scriu pe net stie ca unul dintre principiile mele de baza este acela de a nu face comentarii injurioase referitoare la mama, tara de origine si religia cuiva. Acesta este motivul pentru care m-am abtinut sa imi lipesc sigla JE SUIS CHARLIE! Eu nu sunt pentru extremism de nici un fel!
    Dincolo de opiniile mele personale, incerc sa inteleg fara sa judec.
    Traiesc de 10 ani in Franta si mi se pare corect sa asez, langa cele invatate in scoala - istorie, literatura, filozofia, cinematografia franceza - si impresiile mele cu privire la firea acestui popor, in sanul caruia Dumnezeu a vrut sa traiesc. si cu care chiar ma inrudesc. Nu imi corespunde totul, sunt mereu pusa la incercare, ispitita sa fac comparatii, insa nu vreau sa emit judecati, stiind ca fiecare are in el o cultura pe care o poarta de la stramosi si pe care o da urmasilor. Aparent toti avem aceleasi deziderate insa popoarele isi au si ele, ca si indivizii, felul lor unic de reactie, potrivit gradului de libertate individuala, de emancipare colectiva si individuala, de exercitiile de manifestare socio-culturala a fiecarei colectivitati in parte, petrecute de-a lungul istoriei.
    Tot ce am vrut a fost sa va impartasesc cateva din necunoscutele unui popor pus azi sub lupa presei dupa un eveniment tragic cu care nu ar trebui sa fie nimeni de acord!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineînţeles că nimeni nu e de acord - cu excepţia fanaticilor extremişti.

      Apropo de ceea de spuneam despre existenţa unui nou tip de război, şi alţii, mai deştepţi şi mai buni cunoscători ai firii omeneşti decât mine, au ajuns la aceeaşi concluzie: http://www.paginaeuropeana.ro/umberto-eco-vorbeste-despre-atentatul-de-la-paris-statul-islamic-o-noua-forma-de-nazism/

      Ștergere
    2. Asa este. Razboiul cu fiara... Asta pentru mine suna a fi timpurile din urma! Si vai celor care le apuca!

      Ștergere
    3. Nici mie nu-mi sună bine.
      Dar îmi place să sper că, totuşi, în ciuda numeroaselor lucruri care nu sunt cum ar trebui să fie, dezastrul va fi evitat.

      Ștergere
    4. E mereu o sansa de salvare! :)

      Ștergere
  3. am stat şi încă stau deoparte de acest subiect şi am să îţi spun de ce. refuz să cred ceea ce ni se serveşte. presa, s-a dovedit deja de multe ori, este manipulabilă. de-aceea îmi vine greu să înţeleg că o ţară care a dat lumii legiunea străină, era cu totul neştiutoare despre potenţialii extremişti islamici aflaţi pe teritoriul ei. şi mai cred că prejudecăţile cu care privim către cei altfel decât noi, uşurinţa cu care judecăm, fără a avea răgazul de a încerca măcar o palidă înţelegere, se întoarce împotriva noastră.
    esenţa creştinismului este, eu aşa cred, acel "iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi". şi mai cred că Iisus venind pe pământ asta a încercat să ne aducă acum mii de ani: iubirea, o religie a iubirii. faptul că ne distanţăm de aceasta şi că judecăm cu prea mare uşurătate pe celălalt, furia aproape oarbă cu care reacţionăm de cele mai multe ori dovedesc că nici acum nu merităm darul făcut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perfct adevarat! Franta insa isi face titlul de glorie din laicitate. Tocmai vorbeam cu cineva ieri ca 1968 a fost inceputul sfarsitului unui timp in care Dumnezeu avea un rol, familia insemna ceva, si principiile crestine faceau parte din viata. Cand nu ai Dumnezeu... nu ai ai basta! Nimeni insa nu se ia de credinta altora. Acesti tineri debusolati carora li se ofera un tel, pe care societatea nu este capabila sa il ofere... fac ce li se spune si se simt eroi. Problema Frantei este ca are vina in abandonarea unei populatii potential agresive cu care azi nu stie ce sa faca.
      Fara indoiala se stia de acesti teroristi dar si in Franta, ca si prin alte parti, directiile insarcinate cu securittea ... se calca pe picioare fiind permanent in competitie. Oricum, cum zicea si Vero, suntem in razboi!

      Ștergere