Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 decembrie 2014

POVESTE DE CRACIUN

Olimpia aprinse lampa pe bajbaite si privi cadranul desteptatorului. Era  4 si 5 minute! 
Isi simtea gura coclita. Nu dormise mai deloc. Indoiala si o presimtire ciudata, ii pusera un ghem in stomac. In scurtul timp cat atipise, visase ceva dar uitase visul. 
Ramasese totusi cu o stare stranie, ca si cand ceva  urma sa se intample.

Nu inceta sa-si reproseze ca cedase insistentelor celorlalti. Ce-i mai trebuia ei barbat? Nici nu indraznise sa-i spuna despre asta mamei ei, prea batrana sa se mai preocupe de astfel de lucruri.
Cu siguranta prestigiul unei femei casatorite era altul fata de cel al uneia fara barbat dar cum razboiul facuse ca mult prea multe femei sa ramana singure, moravurile societatii erau in curs de schimbare.

Aprinse lampa si isi stranse asternutul, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Copiii dormeau  in camera de alaturi.
Isi trase halatul uzat de molton peste camasa de noapte lunga si lalaie din finet gros. 
In incaperea in care dormea ea, care servea si de antreu si de bucatarie, era frig caci soba cu plita se racise de mult. Cum nu voia sa consume putinele lemne, cumparate pe cartela, aprinse mica lampa de gatit si puse un ibric cu apa pe flacara anemica. Mirosul de gaz lampant o trezi de-a binelea.
Afara era intuneric bezna si sufla un vant aspru, care trecea chiar si prin cercevelele peste care lipise cu pap fasii de hartie de ziar.
Se ghemui langa lampa, cautand sa se incalzeasca si ea odata cu apa din ibric.
Privi chioras rochia, ce atarna de usa dulapului in care isi tinea putina vesela si care, in lumina slaba a lampii cu gaz parea neagra. Si-o facuse dintr-un loden vechi al cumnatului ei. Cu ea urma sa se imbrace pentru... eveniment!
Mariuca ii facuse si o mica pariura, cu o voaleta scurta, recuperata de la o palarie veche.
I se paru asa de ridicol totul incat se ridica, lua umerasul si il baga in dulapul de langa usa, ce tinea loc de cuier.
Macar sa bea linistita un ceai!
Lua o mana de flori de tei uscate, le puse in cana rosie, fara toarta, si turna apa fiebinte peste ele.

Cazu pe ganduri. Oare cand trecusera anii ei? Nici nu simtise si era déjà carunta!
Se nascuse la inceput de secol XX.
Primul razboi ii luase doi frati, al doilea un alt frate si pe barbatul ei, dat disparut inca de la inceput!

Venise la Bucuresti cu Mariuca, sora ei cea mare, si se maritara, destul de tarziu pentru vremea aceea, amandoua odata - Mariuca cu un baiat din Bucuresti, ea cu Niculae, baiatul tarcovnicului din sat, care venise dupa ea  pana la Bucuresti, hotarat sa o ia de nevasta! Si a luat-o!
Dupa nunta, Olimpia si Niculae au inchiriat doua camere, pe  strada... Olimpului, undeva pe langa Parcul Carol, si au ramas in capitala.
Unul dupa altul, aparura cei trei copii - doua fete si un baiat!
Pana sa-i vada rasariti, veni razboiul si Niculae fu concentrat.


La scurt timp insa barbatul ei a fost dat disparut si viata intreaga i s-a intors pe dos! De atunci lipsurile si necazurile i s-au insirat ca margelele pe ata.  

Razboiul se terminase dar Niculae al ei...  tot disparut era!
Fara corp... nu exista mort, fara mort nu exista pensie - nici pt ea nici pt copii... Si saracia le flutura prin casa.


Pana atunci Olimpia nici nu ridicase ochii la vreun barbat!
Cu toate ca incepuse sa inteleaga si ea ca "disparut" poate fi egal cu "mort", ii era greu sa se imagineze alaturi de alt barbat. Ii era teama si de resentimentele copiilor dar si de posibilitatea de a nimeri prost... 
Si apoi, ceva ii spunea ei ca lucrurile nu erau tocmai clare...


Greutatile devenisera insa asa de mari incat ideea de a se lasa "ajutata"... a sfarsit prin a o convinge si pe ea. 
Tricota 12 ore pe zi, in atelierul unei evreice, dar mare lucru nu prea castiga. 

Noaptea, dupa ce copiii adormeau mai facea ceva croitorie, caznindu-se sa coasa la lumina lampii cu gaz, impartindu-si atentia intre oalele, in care incropea cate o ciorba lunga, cazanul cu rufele puse la fiert si nevoile zilnice ale copiii ei.  
Noroc cu Mariuca. Nu era nici ea prea instarita.
Barbatul ei nu fusese concentrat si era si un om si generos, ii primea pe toti la vreme de nevoie. Si nu erau putini musafirii zilnici caci Mariuca avea 6 copii iar, pe langa ai ei, macar o data pe zi, mancau si copiii Olimpiei si ceilalti trei copii ai Luxitei, o alta sora alor, si ea vaduva de razboi! 
Si 12 copii de hranit in vremea saraciei... era grija nu gluma!

Copiii... crescusera parca prea repede si odata cu ei si grijile caci pe langa mancare, haine si incaltari... mai era nevoie si de ceva autoritate. 

Gura Olimpiei se stranse, strajuita de cute, iar pe frunte ii aparura trei brazde adanci.
Isi puse mainile in jurul canii cu ceai si caldura ei o destinse o clipa, atat cat sa-i scape un suspin.

Cum toata lumea o batea la cap, se hotara in final sa-l ia de barbat pe Ghioghita Lupas, un fost coleg de la Monetarie, caruia ii murise nevasta dintr-o hepatita.
Olimpia isi propusese, ca pana la momentul decisiv, sa nu ramana  niciodata singura cand acesta ii trecea pragul. Desi fusese maritata si era femeie in toata firea, se gandi ea ca nu e bine sa stie prea multe despre Ghiorghita, inainte sa primeasca binecuvantarea preotului. Ii era teama ca se va ingretosa de el si... va renunta.
 Si nu de renuntare ii era ei, ci mai curand sa nu cumva sa zica lumea despre ea ca insira barbatii si este neserioasa! Asa ca, mai mult decat un zambet scurt, la o cafea, in prezenta uneia dintre surorile ei, nu  vazu bietul Ghiorghita!

Si chestia asta o agasa: sa traiasca necasatorita... fie chiar si cu binecuvantarea parintelui! "Ca neoamenii," isi zise Olimpia, dar cine mai tinea cont la vremea aceea de asa ceva.
Altfel insa nu se putea caci, neavand inca un act de deces, nu era cu putinta sa se cunune la Sfat. Spuneau unii ca ar fi putut sa ceara un act... insa i se paru indecent sa o faca.


Se decisera sa faca "nunta" dupa Craciun. Preotul urma sa vina acasa, ca sa le dea binecuvantarea. Invitati... in afara cumnatului, a surorilor ei si a fratelui lui Ghiorghita nu aveau si, cum era o saracie lucie, prea multe nu erau de facut. Mariuca avea sa faca niste gogosi si... cam atat. 

Craciunul pica in anul acela intr-o zi de duminica si, ca sa nu se amestece lucrurile, au lasat ca "evenimentul" se fie marcat in duminica urmatoare, de Anul Nou! 
Isi trecu a disperare amandoua mainile  prin parul ondulat si incaruntit inainte de vreme. Mai erau cateva zile!

Auzi cainele latrand si parca zavorul portii.
Se gandi ca poate hotii dadeau tarcoale casei. In urma cu cativa ani, intr-o noapte, inainte de Pasti, ii golisera casa surorii ei, asa ca nu era de mirare! De Craciun hotii furau 
mancare... insa la ea era greu sa gasesca ceva!

Se indrepta spre fereastra dar nu apuca sa dea perdeaua la o parte
ca sa vada ce se petrece, ca auzi un ciocanit discret in usa.

Inima incepu sa-i bata sa-i sara din piept si o presimtire ii cotropi sufletul. Privi spre ceas: era aparoape 5 dimineata!

- Cine-i? Intreba ea cu voce groasa si ton aspru.
- Eu.
- Care eu? Nu ai nume? se rasti, incercand sa-si ascunda frica nebuna care puse stapanire pe ea.
- Eu, Niculae!

Ochii i se impaienjenira, gura i se inclesta si mana ii intepeni pe manerul rece al usii. Dupa ce intelese despre cine e vorba, apasa indelung pe clanta, uitand sa mai rasuceasca cheia...
Intr-un tarziu reusi sa deschida. Purtand intunericul in spate, in cadrul usii se ivii, ca o aratare ciudata, un barbat batran, garbov si slab,  si, pentru o clipa, regreta  ca deschisese.
Isi facu cruce cu limba si...  se gandi chiar sa  inchida usa insa corpul nu-i raspunse la comenzi.
- Olimpia, nu te speria! Eu sunt. zise barbatul printre niste horcaituri de plans, un plans cu sughituri, aproape neomenesc.
Olimpia reusi intr-un tarziu sa ridice mana si, stergandu-si ochii, incerca sa vada daca ce auzea era si adevarat.
In fata ei statea ... el, cu capul chel, descoperit, cu ochii infundati in orbite, ce rasareau dintre claia de par a unei barbi carunte, crescute salbatic, de care atarnau ciucuri de ghiata.
Purta o haina negra, lunga, prea mare pentru el, sub care se ghicea un corp plapand. Statea cu umerii adusi a frig si a frica si in maini strangea, tremurand,  ceva ce semana a bazma. In picioare avea niste incaltari ciudate, relicve ale unor bocanci, din care ieseau  niste carpe aproape negre.
Ea facu un pas inapoi si ii facu semn sa intre, tinandu-si mana la gura, ca pentru a-si opri un strigat.
"Doamne, e cu putinta?" gandi, privind la omul adus de spate care tocmai ii trecea pragul.
Dupa ce inchise usa, cazura amandoi in genunchi, intr-o ruga chinuita. El mirosea a pamant, a tutun statut, a ranced, a sudoare veche si a lana uda.
Isi spuse ca poate ar trebui sa-l imbratiseze dar el, de parca i-ar fi citit gandurile, jenat, ii facu semn sa stea departe.
Si ramasera asa, stingheri, fara sa-si vorbeasca. 
Sufletul ei oscila intre calm si panica. Tacerea o ajuta sa inteleaga ca tot ce visase in anii astia, toate fricile si cosmarurile noptilor ei, fusese o reflectie a gandurilor lui.

Oare ce avea sa se intample acum? Cum va face ea fata provocarii acelei zile?
O clipa se gandi sa fuga, sa se ascunda, pana ce toate vor intra pe fagasul lor. Apoi isi zise ca, oriunde s-ar duce, toate o vor urmari, asa ca... se ridica intr-un tarziu, isi sufleca manecile halatului si, fara sa scoata un sunet, facu focul in soba cu plita. Aseza pe ea un cazan mare cu apa si pregati toate cele necesare unei bai bune. El statea ca o stana de piatra.
Ea isi lua hainele si se duse in camera alaturata.
Iesi imbracata, puse ligheanul cel mare in mijlocul camerei, pe o musama, si ii facu semn barbatului sa se dezbrace.  El se conforma cu teama.
Nu indrazni sa-l priveasca. Ii zari totusi degetele picioarelor ce aratau nespalate de ani. Cateva erau umflate si negre, cu urme de degeraturi.
Lua un sac din lada de sub fereastra si, fara sa ridice ochii din pamant, stranse toate lucrurile si le vara in el, apoi iesi in curte si le dadu foc. 
El statea gol, fara sa se miste, cu mainile dinainte, asteptand parca sa fie secerat de gloantele unui plutonului de executie. 
Ii dadu o fasie de panza, dintr-un cearceaf vechi, sa se acopere, lua un calup de sapun, si o bucata de prosop . Imparti apa din cazan pe jumatate si se pregatii sa-l spele.
Facu asta fara sa se gandeasca nici la el, nici la corpul schilodit ce-l avea in fata, ci asa, mecanic, ca si cand ar fi spalat podelele. Din cand in cand, el mai scotea cate un geamat si asa se domolea si ea din frecat! Il limpezii ca pe vase apoi il infasura intr-un cearceaf.
Desfacu patul din nou, ii dadu o camasa de noapte de-a ei si il ajuta sa se bage in asternut, acoperindu-l ca pe un copil.
Stia ca operatiunea asta trebuia repetata, dar obosisera amandoi.
Sub papuma, Niculae tremura ca varga.

Stranse toate, arunca apa devenita pamantie, si  pregati un castron cu lapte cald, in care baga un colt de paine uscata...
Intra apoi in camera copiilor, o scula usurel pe fata cea mare, ii spuse ce era de spus si ...  imbracandu-si paltonul iesi in graba.
Se mira si ea de cata energie iesea din ea si de cat de limpede ii era gandul.

Afara ningea des dar vantul se linistise.
Frigul sanatos ii facu bine. Zapada ii intra in pantofii decupati, singurii pe care ii avea, peste care uitase sa-si mai traga galosii, dar nu simtea nimic, in afara unor gloduri ce i de asezasera in podul talpilor.
Salul ii alunecase de pe cap si ninsoarea  o imbraca, facand pe parul ei carunt o cununa de gheata...

Se luminase de-a binelea cand ajunse in fata casei surorii ei.
Mariuca amuti la aflarea vestii. Ii facu un pachet cu de-ale guri si unul cu ceva haine... inodandu-si lacrimile in barba.

Olimpia insa se simtea acum mai calma, senina, gata sa-si ia viata de unde i se impotmolise. Stia ca va trebui mai intai sa-si ingrijasca omul! Cu siguranta sa-l scape de suferinte nu avea sa fie la fel de simplu ca si cu paduchii din hainele lui, pe care le arsese in curte!
Ce avea sa se intample? Cum va trebui sa inoade ea firele vietii lor? Astea erau intrebari al caror raspuns avea sa-l gaseasca treptat. Stia asta.
Ar fi dorit sa se intample o minune si, la intoarcerea acasa, Niculae al ei, odata cu baia, sa redevina cel care a fost, cel pe care ea il stia si il visase in tot acest rastimp...
Dar erau deajuns minunile acelei zile!
Omul ei aparuse din morti si Dumnezeu o oprise sa comita ireparabilul!
Ce avea sa urmeze... era doar viata!

Drumul de intoarcere spre casa i se paru mai lung dar... se gandii la cel facut de el si isi stapani nerabdarea.
Stia ca de ea depindea ca lucrurile sa mearga...

Cand intra pe poarta, se gandi ca era cazul sa-si traga sufletul.
Ninsoare se oprise si o raza de soare plapanda se ivi, aidoma 
sperantei din sufletul ei.
"Incepand de azi ziua se mareste... e si asta un semn!" murmura ea.


Isi scutura capul, trase aer in piept si isi sterse fata uda de lacrimi cu maneca paltonului.
Clopotul bisericii din sosea anunta inceputul Liturghiei.
In casa, omul si copiii ei o asteptau, fiecare cu nevoiele lui... 
"Da-mi putere, Maicuta Sfanta!" murmura ea, facandu-si semnul crucii si, deschizand usa, intra... in noua ei viata!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu