Faceți căutări pe acest blog

vineri, 28 martie 2014

DUZINA DE CUVINTE - MODISTA

MODISTA

Sa fi fost prin anii '69 - '70.

Domnisoara Betty era fosta proprietara si noua gestionara a magazinului din coltul dinspre strada Uranus. In praful ridicat zilnic de masinile si tramvaiele ce treceau pe acolo, vitrina pravaliei ei era singura curata, vesela si frumos aranjata. 

Nu se stie cum, desi ii fusese nationalizat atelierul de palarii de dama, ea continua sa-si castige existenta in acelas fel si in acelas loc. 
Totusi, cum basmalele castigasera razboiul cu palariile, "domnisoara" fu nevoita sa faca o concesie si sa gazduiasca in micul ei magazin o mercerie. 
Firma de odinioara, in nuante de roz pal, pe care scria "Modista La Betty", avea pictata, in coltul din dreapta, o frumoasa canotiera cu calota pe jumatate imbracata in panglici colorate. Dar, odata cu timpurile, rozul a devenit gri si, pe frontispiciu, scria acum simplu: "MERCERIE". 
Totusi Betty facea in continuare si palarii !

In fiecare zi in vitrina ei era expusa o palarie noua, asezata cu gratie pe un calapod din lemn frumos slefuit, proptit cochet intre funde, panglici, pene  si voaluri. Uneori arunca petale de trandafir, alteori aseza un cos cu flori proaspete, de sezon.

Daca intrai in pravalia ei... sigur cumparai ceva si de nu-ti trebuia. Nu exista femeie careia Betty sa-i fi pus ceva pe cap si sa nu se fi gasit mai frumoasa!


  

Domnisoara inca ocupa fostul ei apartament situat deasupra pravaliei  - din care odinioara se cobora in magazin pe o scara metalica melcata, cu trepte inguste, rasucita ametitor in jurul unui stalp enorm ce optura vederea din magazin in spatiul de lucru. Dupa ce i-a fost luata pravalia nu mai ramasese decat stalpul...


Betty era femeia aceea careia iti era greu sa-i dai o varsta. Ramasese cumva ancorata intr-o epoca in care i-a fost bine, nedorind sa faca nici o concesie timpului si nici timpurilor! 

Era mica de statura si destul de corpolenta dar frumoasa cu adevarat, cu fata luminoasa, intinsa si alba. 
Ochii ei albastri, vii si sclipitori, cu gene mereu rimelate si obrajii rotunzi, cu pometii roz, ii dadeau expresia unei papusi. 
Purta numai rochii lungi, pana in pamant, niciodata mulate pe corp, sub care isi ascundea cu discretie rotunjimile, stranse bine in corset. 
De sub fustele-i degajate nu se vedeau decat tocurile pantofilor ei eleganti, impecabili, in care se chinuiau zilnic piciorusele ei mici si dolofane. 
Puteai sa alcatuiesti un adevarat calendar privindu-i toaletele caci Betty, din primavara pana toamna se imbraca in voaluri pastelate, iar de la 15 noiembrie precis si pana la echinoctiul de primavara, tot precis, purta rochii de muslin. In anotimpul rece, cand iesea, avea un fel de pelerina, din stofa de camille hair, prin fantele careia isi scotea, precum extremitatile unui calamar, degetele ei inmanusate. 
Evident totdeauna purta ceva pe cap -  o palarie, o bentita decorata, o pariura, o floare ori o funda si, cand trecea pe strada, ramanea in urma ei o dara de parfum fin.
Faptul de a se descurca singura si a nu depinde de nici un barbat starnea invidia femeilor din cartier, tinute din scurt de sotii lor.
In atelierul ei, cu dibacie si eleganta, Betty prepara calotele palariilor, pe calapodul calibrat dupa forma si marimea capului clientelor, presand  la caldura, in calandru, fetrul, ori suvitele de pai cusute cu migala una de cealalta. 
Vazute in forma lor bruta, viitoarele palarii semanau cu niste oale urate, pentru ca apoi, prin talentul modistei, sa devina opere de arta. 
Pariurile pe care le facea pentru tinutele de nunta si ocazii speciale erau insa punctul ei forte! Dintr-un petec de stofa facea minuni! Ii mergea vestea ca inca mai lucra cu furnituri ce se gaseau odata in magazinele lui Fundanescu, de la Hanul lui Manuc, din care  consuma cu mare economie, si doar pentru persoane alese pe spranceana... Si avea cliente de prin tot Bucurestiul.
Betty nu fusese niciodata casatorita insa se barfea pe la colturi cum ca ar fi avut o legatura pasionala cu nea Calin Negoescu, despre care se stia ca avusese o fabrica de teracota, in Floreasca (care ii fusese nationalizata) si care acum locuia la trei case mai sus de pravalia ei. 
Nea Calin facuse vreo 3 ani de inchisoare, dupa nationalizare, spuneau unii, pentru niste cocosei, ascunsi in podul casei, gasiti de militieni in urma unui denunt. Gurile rele spuneau ca insasi madame Negoescu il denuntase, ca sa-l pedepseasca pentru infidelitatea lui...
Nea Calin era insa un om calm, bland si cu frica lui Dumnezeu, pe care toata lumea il respecta si multi erau aceia care nu credeau in zvonurile astea! 

Totusi Betty trebuie sa fi avut un motiv secret pentru care ramasese  nemaritata! 


De vreo cativa ani lumea era curioasa si intrigata. 

In fiecare luni, cand magazinul era inchis, imbracata dupa ultimul jurnal, Betty  se urca intr-un taxi, precum printesa intr-o calesasca, si pleca... nu se stie unde.

Intr-o zi, la birtul de langa Tribunal, cativa vecini, barfitori si chercheliti, isi zisera ca e momentul  sa afle secretul modistei. 

Il chemara pe Gicu-Calimara. Omul asta era poreclit asa dupa bunicul lui care statea cat era ziua de lunga la Tribunal si scria petitii pentru cei analfabeti. Bunicul ii murise de mult, tata-su asemenea dar el ramase cu porecla ... Cu scoala insa nu reusise nici sa-si egaleze stramosii, daramite sa ii depasasca!
- Ma, Calimara, tu ce umbli ma asa adus de spate? Il intrebara unul mai guraliv.
- Pai... asta e... de cand mi s-au calcifiat niste vertrebre! raspunse "Calimara" privind pofticios la berile de pe masa.
- Ma, tu o cunosti pe Betty?
- Cine, Domnisoara?
- Da.
- Sigur ca o cunosc.
- Noi iti dam cat zici tu daca vrei sa o urmaresti luni, cand pleaca ea in oras, si sa ne spui pe unde umbla si cu cine se vede ea.
- Da' ce-a facut?
- Nimic, ma, doar ... ca sa stim si noi! 
Si pufnira toti intr-un hotot de ras de se zgaltaira ferestrele birtului ...
Calimara accepta  sa o urmareasca pe Betty,  contra sumei de 50 de lei. 
Nea Nelu, vulcanizatorul, aflat in toane bune, se oferi sa puna la dispozitie TEVEul. lui vechi, cu care cara anvelopele pe care le lua pe sub mana de la fabrica Jilava.
Zis si facut. 
La ora cunoscuta deja in cartier, in ziua de luni, inainte ca taxiul sa vina in fata merceriei, Gicu-Calimara astepta, cu motorul deja pornit, in rabla lui nea Nelu. Veni taxiul, Betty se urca si urmarirea incepu!
Calimara era in extaz. Nu facuse el niciodata asa ceva!

Strabatand Bucurestiul, taxiul lui Betty se opri in fata Spitalului 9, pe partea dinspre bul. E.Racovita, unde erau sectiile de psihiatrie. 

Betty cobora spintara si intra in curtea inverzita, ce arata ca un imens parc. Gicu cobora si el. 
Modista intra in primul pavilion. Dupa cateva minute, la adapostul boschetilor, Gicu o vazu pe Betty ducand de brat o femeie, teribil de slaba, palida si cu parul complet alb. Femeia nu parea a fi nebuna dar... trista da!
Statura pe o banca si vorbira pret de vreo jumatate de ora, apoi Betty se uita la ceas, o conduse pe femeie in pavilion, pentru ca dupa cateva minute sa iasa amandoua la brat, femeia slaba fiind imbracata, de data asta, in haine de oras. 
Se urcara amandoua  in  taxiul ce asteptase in fata pavilionului si plecara. 
Masina se opri apoi in fata Cimitirului Bellu. Betty cumpara un buchet mare de flori si, brat la brat, femeile pornira pe aleea din dreapta. Gicu intra si el dupa ele. Se oprira in fata unui mormant, aproape de zidul dinspre Cimitirul Catolic. Betty arunca florile ofilite, schimba apa, apoi le aranja pe cele proaspete in vazele din ciment ce strajuiau mormantul. In tot acest timp femeia cu parul alb statu ca o stana de piatra.
Gicu, incercand el sa vada si ce scrie pe crucea mormantului, sfarsi prin a se face remarcat... si Betty il observa. 
- Ia te uita... Buna ziua, domnule. Ce faceti? intreba ea politicoasa.
- Si eu... pe aici... baigui Gicu incurcat. Dar dumneavoastra?
- Ca toata lumea, imi plang si eu mortii, zise ea si lasa sa-i scape un oftat.
- Pe cine aveti aici? continua Gicu prinzand curaj.
- Mama, tata si... nepotelul meu. Ea e sora mea, Nina.
- Imi pare bine, zise Gicu vrand sa-i dea mana femeii cu parul blond dar ramase blocat de nemiscarea ei. 
Privite de aprope era evidenta asemanarea lor numai ca femeia aceea era parca o umbra a lui Betty. Privea in gol spre crucea pe care erau scrise numele celor decedati, complet detasata de discutie.
Betty facu un gest care voia sa spuna ca se scuza pentru sora ei dar care si lasa de inteles ca era ceva ciudat cu aceasta! 
- Haide, Nina, draga mea, sa mergem, zise ea protector...

Si plecara. Cum mare lucru nu aflase si se si desconspirase, Calimara se mai angaja cu urmaritul si in lunea urmatoare.

In ziua cu pricina, Betty pleca pe acelas traseu: Spitalul 9, apoi la cimitirul Bellu, impreuna cu sora ei. De data asta Gicu ramase in masina, si le astepta.

Dupa mai putin de jumatate de ora, domnisoara  si sora ei iesira, se urcara in taxi, si plecara spre Cocioc. 
Gicu isi continua urmarirea. Masina nu se opri pana pe Calea Victoriei. Acolo  femeile intrara in Casa de Mode, de unde iesira destul de repede, apoi pornira cu taxiul mai departe. 
Urmatoarea oprire fu la restaurantul din parcul Herastrau unde le astepta nimeni altul decat...  Calin Negoescu. 
Toti trei luara loc la o masa ce parea deja rezervata. Nea Calin... politicos cu ele si gatit la patru ace!
Gicu pleca. Vazuse destul, avea ce sa povesteasca si considera ca isi castigase banii in ziua aceea.
De acum cartierul intreg avea sa stie ca "precis" Betty si Calin Negoescu au o relatie!
Doar nu incapea indoiala! Vazuse el cu ochii lui!

De la birt, unde se dadu buletinul de stiri, si pana la urechile doamnei Negoescu informatia nu facu nici macar o zi caci Madame Zamfirescu veni de indata sa ii spuna femeii ca barbatul ei a fost vazut cu Betty la restaurant, in Herastrau!
- Stiu, replica ferm si surprinzator femeia. Nu a fost numai cu Betty ci si cu Nina, sora ei!
Madame Zamfirescu ramase cu gura cascata.
Doamna Cleopatra Negoescu nu mai continua asa ca, barfitoarea cartierului fu nevoita sa plece destul de incurcata, ca sa nu spunem rusinata.

Totusi, in cele din urma, in cartier, s-a elucidat "misterul"!
Dar e o poveste trista, foarte trista... pe care poate o sa vi-o spun cu alta ocazie.

Oricum, aparentele pot insela, nu-i asa?



18 comentarii:

  1. De-abia aştept să citesc continuarea, Cita - chiar dacă povestea e tristă...
    Mi-ai stârnit curiozitatea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ok. o sa fac tot posibilul sa o termin. E scrisa partial. De fapt nu aveam de gand sa scriu despre sora Ninei insa cuvintele mi-au amintit de palarii si asa... ajunse Betty personaj inaintea Ninei. Ea a avut insa o viata de ... roman

      Ștergere
  2. Aparentele inseala intotdeauna. Omul e o piesa de teatru pe care fiecare o interpreteaza cum doreste. Superb scris.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate... Eu urmaresc aici, in Franta, o emisiune despre carti in care vin scriitorii si discuta cu cititorii. Este extraordinar sa auzi remarci, pareri despre personaje, care nici nu i-au trecut prin cap scriitorului

      Ștergere
  3. Aparențele înșeală uneori, așa este. Interesantă poveste și tare îmi doresc să aflu și eu continuarea.
    Mi-ai amintit că și eu am cunoscut o astfel de domnișoară. Misterioasă și parcă înțepenită în alte timpuri. Niciodată nu am putut să o descifrez. Poate pentru că eram copil sau poate pentru că ea nu vroia să scoată la iveală o poveste tristă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De aceea am scris perioada, la inceput. Este importanta epoca caci ea determina anumite comportamente. Multi ani lumea s-a ascuns. Apoi... oamenii aceia au devenit mereu inchisi. Sa nu vorbeasca despre ei devenise un mod de viata!

      Ștergere
  4. Am două pălării cu voaletă, mănuşi de macrame, o gentuţă de pânză vintage şi ochelari rotunzi aşezate toate deasupra noptierei improvizate de lângă pat. Iubesc lucrurile acestea. Azi îmi voi închipui că sunt făcute (pălăriile) de Domnişoara.Abia aştept continuarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand ma gandesc cate lucruri frumoase din alte vremuri am pierdut... Si azi ma gandesc cum darama buldozerul casa bunicilor ... in podul careia inca erau erau niste lucruri... azi ar valora o avere...
      Dar cel mai mult regret cutia de palarii... pe care am salvat-o cu care constituia un decor vintage in garsoniera fiului meu! Mi-a aruncat-o o fosta iubita de-a lui ... A considerat-o "o vechitura'!
      Povestea surorilor este chiar trista... din vremea cand... lumea a trait drame adevarate! Unii au scapat... altii NU! Viata, destin... Sper sa o termin.

      Ștergere
  5. Îmi place cum scrii, sigur că abia aștept continuarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur. Cum m-ai gasit?
      Cat priveste continuarea... sper sa ii dau o forma care sa nu fie prea... "propagandistica" :)

      Ștergere
  6. Ii consider pe palarieri artisti, iar palariile- opere de arta! Nu imi sta bine cu palarie, dar mi-ar placea sa fiu genul care sa poarte palarii!
    Aici, in Irlanda, si in Anglia, palariile sunt la mare pret: nici o doamna care se respecta nu merge la o nunta fara palarie pe cap, sau fara o podoaba de par! Din cate stiu eu, cam o data pe an, la cursele de cai, doamnele din lumea buna apar purtand pe cap palarii deosebite, si se inscriu la concursuri la care sunt desemnate cele mai frumoase tinute, cele mai elegante doamne si cele mai frumoase palarii! Imi place ca se incearca pastrarea unor traditii care incurajeaza eleganta si bunul gust!
    Cat despre personajul tau de azi- cred ca a fost o mare figura! Astept cu interes urmarea- nu te juca si nu ne tine pe jar! :) Sanatate, fata draga, sa te gasesc bine! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Gabito. Incerc sa fac bine!
      Am primit chiar ieri un link cu palariile de la Ascot 2013, de la o prietena comuna. :)
      Continuarea? Parca vad ca o sa incepeti sa ma ocoliti pe motiv ca scriu pea trist... :)

      Ștergere
    2. Multumesc pentru link, a fost o incantare! Dincolo de palariile fantezi, bune pentru o parada a modei, cele clasice, ca sa le spun asa, au fost o incantare pentru ochi!
      Sanatate, draga mea, ai grija de tine! :)

      Ștergere
    3. Stiam ca o sa-ti placa! Cu sanatatea... fac tot ce se depinde de mine!

      Ștergere
  7. Ba nu, din punctul meu de vedere (neavizat desigur) scrieti foarte bine, extrem de sensibil, in genul doamnei Ileana Vulpescu. V-am descoperit blog-ul de curand si am citit articolele postate din 2011.
    Multa sanatate doamna draga :*
    Leea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bucuroasa de oaspeti, multumesc pentru urare si aprecierile care ma onoreaza!.
      Eu am retras peste 150 de texte... Am constatat ca sunt copiata si, din nefericire, nu am ce face! Asta e!
      Te mai astept ...cu drag

      Ștergere
  8. Ah, imi pare rau ca nu v-am descoperit mai din timp, mi-ar fi placut sa le citesc pe toate. Chiar acum am terminat de citit primul articol despre blog, despre boala si cat de mult v-ati dorit sa va spuna cineva ca ii este mila. Of Doamne, nimic nu este intamplator. M-a pus pe ganduri ceea ce am citit. Eu am o prietena care trece prin ceea ce treceti dumneavoastra. Mi-e draga si mi se rupe sufletul de mila ei, dar nu am indraznit sa-i spun asta. Si nici nu am indraznit sa o deranjez prea mult cu telefoanele.
    Din pacate acum trebuie sa plec, dar o sa revin cu alt comentariu mai tarziu.
    O seara buna,
    Leea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Leea, eu am trecut de un hop. Am iesit din acea depresie. Acum ma aflu in alta incercare, similara, si incerc sa fac fata cu curaj. Despre boala mea de azi scriu pe un alt blog al carui link il gasesti
      la inceputul paginii, sus. "Darul din urma" se cheama!.
      Poate prietena ta va gasi ceva acolo sa prinda curaj! Sa o ajute Dumnezeu! Si nu o ocoli Macar intreab-o daca iti doreste compania!

      Ștergere