Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 8 februarie 2014

MELANCOLIE DE IARNA

Candva, demult...

Plecase cu noaptea in cap de acasa. 

Drumurile erau in mare parte inaccesibile dupa caderile de zapada din noaptea dintre ani.

Biroul era gol si, cum in zilele libere nu se incalzea imobilul, admosfera era de-a dreptul glaciala. Totusi geamurile nu erau inghetate, semn ca gerul nu mai era asa de mare.
 

Desi petrecuse relativ bine, se bucura ca vacanta luase sfarsit.
Casa lui nu mai era de mult locul unde se simtea comfortabil.
Cat au fost la Poiana Brasov, alaturi de prietenii lor, a fost agreabil. De indata insa ce ramasesera singuri... simti nevoia de spatiu.

Simpla ei prezenta il nelinistea. Nu ii displacea ca femeie dar nu mai era pentru el decat... o femeie.

Isi puse paltonul in cuier, isi lua tigarile si bricheta si se indrepta spre sala de sedinte.
Isi spuse ca ar fi trebuit sa-si faca o lista de prioritati pentru anul ce tocmai venise dar... ii lipsea elanul. 

In afara serviciului - unde erau altii care stabileau prioritatile - pentru prima oara nu avea nici o dorinta. 

Viata lui personala devenise incet, incet, daca nu apasatoare, cel putin plata, lipsita de proiecte in doi - in afara vacantelor si a seratelor cu amici, mereu aceiasi, si ei fara copii si dornici sa se refugieze propunandu-si obiective frivole.  

De multi ani, in jurul verisoarei lui, sefa de clan, gravitau constant 5 cupluri care isi petreceau serile, duminicile si concediile, jucau tenis sau carti, inotau, ori faceau calatorii cu motocicletele, se distrau pur si simplu impreuna. Nu trecea o seara fara sa-si telefoneze si fara sa se vada, pentru cina sau un aperitiv, la unul dintre ei.
Prietenii acestia ii fortasera practic sa se reconcilieze, socotind ei insisi probabil ca nu era obligatoriu sa iubesti ca sa fii un cuplu casatorit.
 

In mod evident nimeni din grupul asta nu era indragostit de partenerul sau. Poate de aceea se simtea si el bine in compania lor!
Toti avusesera desigur povesti romantice, iubiri ilicite, ascunse - despre care se vorbea in soapta - pasiuni "secrete", devenite de notorietate, in care fusesera implicate persoane aproape celebre din Bucurestiul anilor 60 .
Dar se casatorisera pana la urma "bine", adica facusera "partide convenabile", dupa deceptii dureroase ori despartiri sfasietoare.
Nimeni nu avea copii si nici dorinta de a avea. Toti mizau pe cariera si distractii. Se intalneau seara de seara si... se bucurau impreuna de marea minciuna a unei fericiri mimate intr-o societate care mima si ea binele.
Ei erau intelectualii lumii noi si dintre ei facea si el parte!

 

Nu isi explica nici azi de ce acceptase compromisul de a ramane impreuna. Caci nu mai era un secret faptul ca ea nu-l iubea... (doar ii spusese asta in fata si tot anturajul stia de acum, fara ca el sa se fi confesat cuiva!).
Si nu trebuia nici sa fii ghicitor in stele ca sa intuiesti ca nu mai era nimic de salvat in afara aparentelor. 


Ca nu era nici ea fericita... se observa clar din decizia ei categorica de a nu avea copii, cu orice risc. Ba avea chiar si o teorie cum ca un copil ar fi rupt armonia... grupului de prieteni - de parca o casnicie se face pentru prieteni.
Dealtfel nici el nu voia copii pe care sa ii creasca intr-un mediu lipsit de dragoste. 

Apoi atingerile... atingerile lor incepusera sa fie doar intamplatoare... fara scanteie, fara pasiune, doar o unire biologica fara nimic in plus. 

Poate ca daca el ar fi reusit sa o recucereasca... ar fi fost altfel dar nu a putut. Nu era ranchiunos insa... ceva s-a rupt atunci si nu o data si-a spus ca poate nu a iubit-o destul pentru asta.
Banuia ca ceva se intamplase atunci, dupa ce-i scapase acea marturisire care il naucise si il lasase fara grai. 


Stia ca nici o femeie nu ii spune sotului ca iubeste pe altul... daca nu vrea sa si plece... Doar ca ea nu plecase. Si nu pentru ca prietenii insistasera - asta nu i-o putea nimeni scoate din cap - ci mai degraba pentru ca omul de care era indragostita fie nu fusese disponibil, fie nu-i impartasea sentimentele...
In fine, gustase cu siguranta si ea din amarul deceptiei insa asta nu ii ajutase sa se apropie, ci doar sa convietuiasca intr-o anume rutina, indulcindu-si reciproc pelinul din suflet.


O simtea uneori nelinistita, plictisita sau visatoare dar se ferea sa afle mai multe. Nu ar mai fi rezistat altor destainuiri!  

Cum de acceptase, de ce acceptase, ce sperase sa se intample... intrebari la care inca nu putea raspunde fara sa recunoasca ca fusese lipsit de forta de a lua o decizie sanatoasa. Fusese prea las sa infrunte o schimbare. La inceput se gandea ca poate toti rad de el, condamnandu-i slabiciunea, dar invata sa nu-i mai pese. 

Nu ii scapa insa din vedere faptul ca, de indata ce se afla in preajma altor barbati umorul ei se schimba - devenea vesela si pusa pe glume, alungandu-si de pe fata expresia obisnuita de lehamite si indiferenta.
 

Intr-o zi, pe cand sosi acasa mai devreme decat de obicei, o gasi pe ea cu un coleg, prea fastaciti si ravasiti pentru a nu gandi cu pacat.
Ea sari ca arsa, surprinsa si jenata, in timp ce colegul pleca in tromba uitand sa mai salute. Cum pentru orice exista o explicatie, i se spusese ca radioul nu mergea pe unde scurte si acest coleg incercase sa il faca sa mearga.(sic)
Inghiti explicatia si isi spuse ca e un mare prost si ca nu e bine sa mai vina neanuntat acasa.

Dar din ziua aceea se hotara sa o insele.
Micile lui escapade amoroase devenisera un joc incitant. La inceput se simti vinovat apoi deveni un expert al disimularii.

Era sigur acum ca nici ea nu rata ocaziile asa ca nu isi mai facea scrupule.
Faptul de a veni acasa dupa intalniri galante, mai mult sau mai putin intamplatoare, il vedea ca pe un fel de revansa, meschina ce-i drept, dar o revansa.
Avea chiar puterea de a o privi in ochi cand o mintea. Incepuse sa aiba experienta si chiar traia o perversa bucurie ascunsa ori de cate ori o facea. Doar "marul lui Adam" i se misca involuntar, fara sa-l poata controla. In rest... nici nu clipea!

Satisfactia cea mai mare insa i-o producea convingerea ei, marturisita in gura mare la o petrecere, cum ca el nu e in stare sa umble dupa alte femei! Si nu timiditatea l-ar fi impiedicat ci faptul ca o iubea pe ea! Ha! Ha!Ha!

Reactia lui de ingaduinta la marturisirea ei surprinzatoare cum ca iubeste pe altul, o convinsese poate ca era paralizat de prea multa iubire pentru ea... si probabil ca il si desconsidera pentru asta. 
Numai ca iubirea... ca sa reziste ar fi avut nevoie de altceva!
 
Aflase insa si el intre timp ca are farmec. 
Era bine cladit de multiplele sporturi practicate de mic, cu ochi albastri si pielea alba, maini fine si o voce baritonala de al carui efect asupra femeilor era convins.
Cu siguranta era cuceritor, avea clasa dar, mai presus de orice, era un barbat educat si asta il facea special, ceva pe cale de disparitie in anii '70.

Asa ca succesul la femei nu-i lipsea, contrar parerii ei, si preocuparile pentru a fi discret puneau sare si piper iesirilor lui galante.

Nu avea relatii stabile. Delegatiile dese in tara si in strainatate ii favorizau infidelitatile. 
Nu stia cat va mai putea juca jocul asta dar, pentru un moment, il stimula.
Era constient ca separarea de ea nu i-ar fi facut bine pozitiei profesionale deja castigate. Avea colegi care fusesera pusi in discutia adunarii generale de partid de indata ce au inaintat cererea de divort!
"Familia este celula de baza a societati, bla, bla, bla..." Morala socialista, bla, bla bla... etica si echitatea socialista...
Nu avea chef sa i se intample asta asa ca... ce mai conta o lasitate in plus?
Cel putin atata timp cat va putea sa se bucure de cariera si de micile lui aventuri... statutul sau trebuia sa ramana neschimbat.

    
La naiba cu gandurile astea... 
Isi aprinse o alta tigara privind in gol prin fereastra imensa a salii de sedinte. Ii placea sa vina aici si sa se bucure de cateva minute de liniste, urmarind sirul de salariati grabiti sa nu piarda condica de prezenta.

Intunericul inca nu se risipise dar stralucirea zapezii, poleita de ger, lumina curtea inobiland peisajul sordid.
In scurt timp toti aveau sa soseasca asa ca munca ii va capta intreaga atentie.


In general evita sa se intoarca in trecut. Simpla aducere aminte a umilintei traite atunci... il facea si azi sa nu se simta in largul sau. Lipsa lui de fermitate, compromisul facut pentru a merge mai departe inca il infuriau.
Isi zicea uneori, asa, "en passant", ca poate fericirea ii era interzisa. Atunci ii venea in minte tiganca care, in urma cu vreo 20 de ani, ii ghicise in palma...

Tocmai terminasera liceul. El si inca trei colegi erau in parcul cel mare al orasului. Tiganca i-a ademenit.

- Haideti, baieti, sa va ghicesc norocul, mamica.

- Lasa-ne, ca o sa-l vedem noi la vreme potrivita, matusa.

- Hai, da mana flacau, zise ea catre el, e gratis.

Nici nu mai apuca sa se impotriveasca ca tiganca ii si lua mana pe care o cerceta cu atentie de cunoscatoare.

- O sa te insori de doua ori, mamico! O data din interes si abia pa urma din dragoste. Dar dragoste mare, manca-ti-as ochii lu matale! Si o sa ai doi copii destepti si frumosi.

- Scrie acolo ca vor fi destepti si frumosi? intreba el ironic dar politicos.

- Scrie, mama, cum sa nu, raspunse tiganca. Scrie si cum te cheama!

- Nu mai spune! Si cum ma cheama, matusa?

- Daca ghicesc dai ceva?

- Dau ceva, zise el zambind condescendent.

Evident numele lui era greu de ghicit asa ca tiganca cu Gheorghe, Ion, Ilie si Nicolae... nu reusi sa obtina nimic si astfel nici sa il faca pe el sa creada in viitorul prezis.
Totusi, in adancul sufletului sau, spera sa aibe sansa de a iubi cu toata fiinta lui si de a fi iubit asemenea, asa ca tiganca ii venea in minte ori de cate ori il apuca melancolia.


Se gandea ca inca nu implinise 38 de ani si, desi viata lui personala era ratata chiar de era bine cosmetizata, profesia il implinea.

Ii placea ce facea. Se lansase admirabil in cariera, fara compromisuri. In ultimii 5 ani saltul profesional fusese important.
Era mereu al doilea ori al treilea, cei drept, caci primul trebuia sa fie un "cadru de nadejde" al partidului, dar asta nu il deranja.
Tot ce dorea era sa fie un bun profesionist si era constient ca nu avea "stofa" pentru a fi mai mult. Pentru asta era nevoie de dosar mult mai bun decat avea el si "calitati speciale" pe care nu era dispus sa si le cultive.
Investitiile erau in crestere si contactele externe pentru cumpararea de tehnologii moderne erau tot mai importante si numeroase.
Gratie faptului ca vorbea bine 3 limbi straine si satisfacator inca doua - depasindu-i chiar si pe cei de la serviciul de comert exterior din minister - ii dadea un ascendent asupra colegilor. Primise responsabilitati ce aveau sa-l afirme in mod categoric si sa-i intareasca prestigiul!


... Stinse tigara si arunca o ultima privire in curte. Silueta eterica a unei tinere femei pe care nu o mai vazuse pana atunci ii atrase atentia. Parea sa astepte pe cineva. Ninsoarea care sa pornise intre timp ii asternuse pe parul bogat o cununa alba, stralucitoare... Parea coborata dintr-o poveste...

Soneria telefonului il forta sa se indeparteze de fereastra...

- Buna dimineata.

- Sarut mana si La multi ani!

- La multi ani, raspunse vesela secretara. Dle inginer, seful cel mare zice ca trebuie sa participati la un interviu de angajare, asa ca va asteapta in biroul sau!

- Vin imediat, doamna, multumesc! replica el politicos.

Mai arunca o privire pe fereastra sperand sa regaseasca silueta tinerei fete. In curte... nu mai era nimeni. 


I se paruse oare? 
Era posibil ca melancolia lui de inceput de an sa-i fi stimulat imaginatia?

Oricum spiritul lui de cuceritor fusese trezit! 

Anul Nou incepuse bine asa ca... va veni si maine devreme !






10 comentarii:

  1. Tare frumos povestesti, Cita! Am citit totul ca pe un inceput palpitant de carte, ceea ce chiar ar putea deveni, la un moment dat (nu-i asa?).
    Oare cate persoane pe acest pamant isi traiesc tristetea in cuplu, alaturi de persoane fata de care nu mai simt nimic?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, e scrisa de mult si, cum mi-am facut ordine prin bloguri...
      Cred ca azi, din fericire, sunt din ce in ce mai putine persoanele care isi amaneteaza viata astfel!
      Lumea devine mai individualista si nu mai este dispusa sa risipeasca viata din coplezenta!
      Dar cred ca e si multa usuratate totodata! Dar asta e riscul libertatii!

      Ștergere
  2. Cred ca am mai spus asta, blogul asta are parfum de migdale amare, frumos dar de folosit cu prudenta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Nu stiu cat o sa mai scriu... dar ma bucur dac,a atunci cand o fac, place!

      Ștergere
  3. parfum de migdale din poveşti reale, cita! aşa-i că până la urmă s-a căsătorit din dragoste? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, fereasca Dumnezeu sa te paleasca dragostea cand te astepti mai putin! :)
      Multumesc, pisic!

      Ștergere
    2. cita, aşa este! o urare perfect adevărată. şi cel mai bun exemplu care îmi vine acum în minte este unul celebru: anna karenina!

      Ștergere
    3. Iti amintesti de filmul FALLING IN LOVE? Si acolo nu s-a consumat nimic!
      Si in astfel de cazuri se pune intrebarea: ce esti in stare sa sacrifici pentru iubirea dupa care ai tanjit si care a venit cand nu mai credeai?
      Bulversare totala, nu-i asa?
      De aceea zic: fereasca Dumnezeu!

      Ștergere
  4. Broscuta plimbareatasâmbătă, 08 februarie, 2014

    partea a treia o citim curand?? abia astept...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. oh! sper sa mai reusesc sa scriu si povesti... cand voi fi inspirata, si nu numai, o sa scriu si continuarea...
      Multumesc de vizita!

      Ștergere