Faceți căutări pe acest blog

duminică, 20 ianuarie 2013

O ANIVERSARE

BUCURESTI, 196...

În liniştea baii modeste, doar zgomotul înfundat al lamei aparatului de ras ce-i aluneca pe obraz îi însoţea gîndurile pe care nu reusa deloc sa le pună în ordine, prea tulburat de sentimente contradictorii.
Fusese  o noapte albă.
Seara trecuta ar fi trebuit sa fie o frumoasă aniversare... chiar dacă nici  "di granda" si nici prea romantică... dar o aniversare care, pentru el, marca timpul în care invatase sa o iubească.
Era chiar mandru de asta iar recunoasterea sentimentului acesta care il facea  atat de fericit ii sporea increderea in sine.

Trecusera 5 ani de cînd, ei, tineri absolventi provinciali, au decis sa se căsătorească.

Amîndoi aveau profesii impracticabile în micul lor oraş si doar Bucurestiul le putea oferi un viitor, o perspectiva - dacă nu strălucită cel puţin apropiata de visele lor.
Pe ea o stia din vedere. Se intalnisera apoi la o petrecere organizata 
la finalul liceului. 
Avuseseră chiar o rapidă relaţie intimă  pe care el o facuse uitata în mulţimea căutărilor de sine ale barbatului ce urma sa devină. 
Apoi drumurile li s-au despărţit. Nici un gand, nici o readucere aminte.
El a plecat la Iaşi, sa studieze chimia, ea la Bucuresti, unde a urmat fizica pura.
S-au reintalnit absolut intamplator in capitala, pe bulevardul 6 Martie.
El avea deja un post la un institut de cercetari. La vremea aceea era legitimat la un club studentesc de fotbal si gratie acestui fapt obtinuse buletin de Bucuresti. Fara asta... ar fi fost cu neputinta sa beneficieze de o repartitie ca tanar absolvent.
Ea isi pierduse orice speranta de a deveni cercetatoare si era aproape consolata cu  ideea de a se intoarce acasa sperand cel mult la un post de profesoara de fizica.
...
Lama aluneca automat pe obrazul deja inrosit in timp ce gandurile lui se zbateau neputincioase in cautarea unei... explicatii.
De ce? Cum de s-a putut amagi pana acum?
Obrazul il ustura fara ca din porii raniti sa iasa vreo picatura de sange.
...
Isi amintea exact momentul revederii. A invitat-o la o cafea, au vorbit despre ei, apoi au plecat impreuna in vizita pe care el urma sa o faca unui coleg de echipa. Acolo se adunasera mai multe perechi... Au baut ceva, au ras, s-au amuzat...

Ea era o fata vesela, deloc timida, si s-a integrat imediat grupului prezent la petrecere.
Nu era o frumusete eclatanta dar era armonioasa, agreabila, prietenoasa pana la confuzie cu barbatii indrazneti si mamoasa cu cei retrasi.
A fost o seara in care si el se lasa dus de val, o seara in care au trecut drept un cuplu desi nu erau...
Una din fetele invitate, ascultandu-i povestea ei legata de iminenta plecare din capitala, ii daduse chiar o solutie mult practicata pe atunci: "Pai de ce nu va casatoriti? Asa ramai sigur in Bucuresti."
Remarca a trecut fara comentarii.
Tarziu, el a condus-o la camin iar la despartire, a reusit sa o intrebe: "Noi cand ne mai vedem?"
Raspunsul a venit pe ton camaraderesc: " Cine stie? Mai vedem noi". Regreta instantaneu indrazneala.
Oare de ce o intrebase? Poate ii parea ratacita prin Bucuresti ca si el, poate il impresionase statutul de persoana cunoscuta in multimea de necunoscuti sau poate ca amintirea relatiei pasagere dintre ei... ii daduse curaj...
Ce avea el in cap atunci era mai curand dorinta de a se bucura de viata ca toti tinerii de 25 de ani.
In mod evident insa ea... avea alte planuri si asta nu a trecut neobservat pentru el...
....
Usturimea il readuse in prezent. Fata ii era stacojie...
Isi umplu causul mainilor cu apa rece si isi spala siroaiele  nevazute  de sange.
"Iubesc pe altcineva"... Cuvintele astea nu le putea alunga din cap. Lua prosopul si se ascunse in el. Simti o multime de ace sub pleoape... Dezamagirea se impletea cu orgoliul ranit iar imaginea barbatului infrant reflectata in oglinda uzata era greu de privit. Lasa prosopul sa cada si isi stranse pumnii a furie si, fara sa se mai caute in oglinda, iesi din baie simtindu-si greutatea trupului. 
Ea plecase deja. Pe masuta rotunda de sub geamul prin care se zarea strada, trandafirii pe care ii adusese aseara atat de mandru de el se ofilisera deja, martori tristi ai primei sale confruntari cu viata, confuntare pe care o pierduse.
Ii privi piezis si se jura in gand ca aceasta avea sa fie ultima oara cand va mai oferi flori vreunei femei. 
Cadoul ei... ramasese nedesfacut. Nu era mare lucru - un sal - dar il alesese cu toata dragostea. Doar sticla de cognac se golise in incercarea zadarnica de a umple golul din suflet...
....
Gandul ii fugi din nou...
Dupa seara aceea fără promisiuni nu s-au mai vazut. 
In primavara, de Pasti, el a revenit in orasul natal. 
La intoarcere s-au regasit in tren. Cinci ore au vorbit tot felul de aiureli. Parea ca prezenta ei ii alunga si lui timiditatea.
In seara aceea ea a innoptat la el, in modesta camera situata in demisolul unei vechi case boieresti.
Peste trei saptamani s-au casatorit.

Si-a anuntat familia dupa eveniment, prin cateva randuri scrise pe o modesta carte postala. 
A fost prima nebunie din viata lui, prima oara cand si-a ignorat parintii.
....
Aseara trebuia insa sa fie o aniversare...
Cinci ani in care el a invatat sa o iubeasca, sa se bucure ca vine acasa, sa o vrea langa el... Cand se gandea la ea ii facea doar inventarul calitatilor pe care i le cauta anume, convingandu-se de fiecare data ca facuse bine sa se lase purtat de un gest galant, confundand poate la inceput cu dragostea confortul de a nu mai fi singur.

"Ce aniversam? a intrebat  ea ridicand din spraneana...
Cat vom putea sa traim in confuzia asta?... Pentru mine au fost cinci ani de compromis! Asta nu se aniverseaza!...
Esti un baiat bun, meriti si tu altceva... Nu esti ce imi doresc, asta e clar... Nu te iubesc si nici nu voi putea... pentru ca ... eu iubesc pe altcineva!"
Vorbele ei le simtea si acum taioase ca  niste cutite si ele i se implintasera in stomac. 
Ar fi dorit sa ii fi spus si el ceva dar ... nu a fost in stare.
Cum sa ii fi spus ca o iubeste cu toata fiinta lui cand ea tocmai ii marturisise ca e indragostita de altcineva? 

"Iubesc pe altcineva" ... Cuvintele astea nu il lasau sa se linisteasca si un munte de intrebari il invadau.
Cum de nu observase ? Oare iubirea asta ce crestea in el  il orbise in halul asta? Ce gresise ca sa merite asta?
Fusese surprins pana la nauceala si neputinta de a avea o reactie il infuria. 
...
Se aseza pe marginea patului epuizat de ganduri si de durere.
Ce avea sa se intample de acum in colo? Incotro?
S-a terminat? Asa se poate termina ceva pentru care ai investit sentimente?
In seara aceea blestemata ar fi trebuit sa aniverseze cinci ani de casatorie! 
Din nefericire nu a fost nici o aniversare ci seara in care viata lui
interioara s-a oprit cine stie pentru cat timp...
Va trece, trebuie sa treaca...
Va invata sa traiasca si fara dragostea ei... Munca il va ajuta.
Dupa toate astea va ramane insa gustul amar al dezamagirii indulcit de dorinta de revansa.
Se va ridica din caderea asta dar va deveni si el un barbat mereu neincrezator, infidel si rece, ca multi alti barbati raniti, si isi va ostoi si el durerea, asemenea lor, facand sa sufere nemeritat alte femei... 



18 comentarii:

  1. Nici nu-ti dai seama cat de mult ma bucur ca ai revenit!!
    Frumos povestit, ca de fiecare data Cita!!!

    Sa ai o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru marturisire. Sper sa si reusesc sa fac fata ca povesti... am destule :)
      Si eu iti doresc un bun inceput de saptamana.
      Pe aici e parca sfarsitul lumii si asta pentru ca a cazut o palma de zapada! :)

      Ștergere
  2. Tare frumos mai povesteşti, Dragă Cita!
    Şi bine faci că altfel am uita multe lucruri din acestea: cum şi-au împărţit unele femei trupul între iubit şi soţul lîngă care trebuia să stea 5 ani pentru a-şi păstra buletinul. Au fost şi destule cazuri în care bărbatul era vînător de Buletin de Bucureşti. Culmea cinismului, au făcut comuniştii şi un film cu acest titlu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehei, Tibi, cate vor pieri in uitare! Azi pare neverosimil... dupa cum nimeni nu msi intelege cum te bantuia instinctul criminal cand se terminau puii in fata ta dupa ce statusesi la coada 4 ore! Uitarea ne va condamna la nemeritare de bine!

      Ștergere
  3. Cita, te rog strânge toate poveștile tale într-o cărticică !
    E păcat ca posteritatea să nu le știe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca imi va ramane timp de ce nu.... Macar alor mei sa le ramana povestile astea cu personaje reale...
      Pana una alta, le impart cu voi cu tot dragul. :)

      Ștergere
  4. La urma urmei, el n-a pierdut, nu şi-a risipit dragostea, ci i-a dăruit-o ei, timp de 5 ani. Cea care a pierdut ceva e ea. E mai mult decât o pedeapsă pentru finalul în care totuşi pleacă şi devine sinceră inclussiv cu ea.
    El a pierdut doar o aniversare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ea... a mizat din pacate pe calul schiop! Sinceritatea nu i-a folosit!
      Nu avea insa rost sa spun mai mult.
      Da, el a pierdut o aniversare. Si, dupa ce a hoinarit furios pe lume, a fost rasplatit cu o dragoste adevarata. Nu a devenit nici cinic, nici dur caci omul bun... bun ramane indiferent de cate dureri l-au coplesit! Iar Domnul stie ce face. Vezi povestea lui Iov! :)

      Ștergere
  5. Se spune că nu poţi cunoaşte cu adevărat un om până când nu mânânci împreună cu el un sac de sare... Ceea ce înseamnă că, de fapt, tinerii căsătoriţi sunt, întotdeauna, unul pentru altul, nişte necunoscuţi... Şi nu trebuie să uiţi că, de la un necunoscut, te poţi aştepta la orice... Homo homini lupus, nu?
    Sau, cum spunea o mătuşă de-a mea, căsătoria e o loterie. Numai cine joacă poate câştiga şi nu toţi cei care joacă pot căştiga...

    Iar tu povesteşti, cum au mai spus şi alţii, cu foarte mult talent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, Vero, dar ca sa poti trai trebuie sa te dai cu totul, nu cu jumatati de masura.
      E riscul pe care suntem nevoiti sa ni-l asumam. Indiferent prin cate dezamagiri trecem, mai devreme sau mai tarziu Domnul ne rasplateste daca ne-am daruit cu inima curata.
      Eu cred in asta. Singura conditie este sa iti asumi greselile si sa nu le mai repeti!

      Ștergere
  6. Îmi pare bine să te revăd. Și îmi place că ai ales să scrii despre o realitate crudă. Și că aniversarea nu definește neapărat ceva bun.
    Și eu la fel am gândit :D. Mă bucur că am gândit amândouă la subiecte, oarecum, convergente. Da io-s mai sadică așa și-mi plac finalurile dure :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-am citit nuvela crimi! Ai o imaginati demna de un scriitor de roman politist!
      Mi-a placut. Azi amandoua am avut ce-am avut cu femeile! :)

      Ștergere
  7. off, cita... când ţi-am spus că mi-ai lipsit, apoi aşa e!
    Doamne ce dor mi-a fost de poveştile tale! şi almanahe are dreptate: cea care a pierdut a fost ea. iubirea e ca un izvor, cu cât dai cu atât se umple potirul, aşa că eu cred că el s-a reclădit printr-o altă iubire, mai pură, mai plină. ea însă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Psi, draga, viata bate fictiunea mai mult decat s-ar zice!
      Fara sa inventez nimic, realitatea a reglat lucrurile. In viata primesti ce meriti. Poate ca multi nefericiti nu sunt de acord cu mine dar...asta nu inseamna ca nu am dreptate :)
      Stiu ca daca analizezi cu sinceritate poti vedea ca si necazurile au rostul de a-ti dezvalui fie si pt o clipa drumul pe care l-ai ratacit!
      Ne-am pierdut instinctele, nu mai stim sa ascultam vocea divina care ne duce unde trebuie.

      Ștergere
  8. Eu sunt nascuta in Bucuresti, dar, culmea, nu am avut niciodata buletin de Bucuresti! Si, nu stiu de ce, nu am ravnit la unul. Mai bine, as spune.
    Bine ai revenit, Cita, locul statuse neocupat prea mult timp. Sper ca esti bine, iti doresc bine! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de urare. Ca sunt bine e mult spus... dar nu ma plang ci incerc sa fac fata :)

      Stii, desigur, ca chestia cu buletinul apartine unor timpuri in care sa poti sa faci fizica nucleara, de exemplu, era imposibil fara asa ceva! In plus, ca sa fii angajat aveai nevoie de o adresa stabila, de repartitia unei locuinte, in fine cam totul era inregistrat si bine controlat!
      Nu puteai de exemplu, sa te tratezi la spitalul Filantropia daca nu locuiai in sectorul 1. Pentru ca sa se intample totusi asta (caci se intampla) trebuia ca cel care te interna sa scrie acolo "urgenta" si asa totul era fals ca si casatoria celor din poveste!
      Pe atunci sa nu ai serviciu era un delict!
      Dar tinerii de azi ar putea intelege asta? Poate povestea pare aiurea pt ei dar e mai mult decat reala!

      Te imbratisez si iti doresc si eu numai bine. Sper ca Zona Z ti-a trecut! :)

      Ștergere
  9. Cumplite vremuri, macar acum romanii au posibilitatea sa locuiasca unde vor, fara complicatii inutile.
    Da, aproape a trecut, si sper sa fie dusa pentru totdeauna! Imbratisari calde... :)

    RăspundețiȘtergere