Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

sâmbătă, 25 iunie 2011

MATUSA VICTORIA - AMINTIRI DIN GRADINA MEA SECRETA

Matusa Victoria, sora cea mica a bunicii mele,  desi era pensionara la vremea cand eu eram adolescenta, parea inca o amazoana.
In mintea mea asa ar fi trebuit sa arate zeita vanatorii. Era inalta, cu forme bine conturate, fara sa fie nici slaba nici grasa. Purta mereu in jurul gatului un sal alb din borangic, tesut in casa.
Imbracata in taioare elegante, adaptate anotimpului, purta mereu ciorapi fini si pantofi cu toc si afisa o anume eleganta, scuturandu-si parul ondulat si ridicand usor capul cu un fel de pretiozitate.
Imi aduc aminte si azi de mainile ei superbe, cu degete lungi si unghii ingrijite.

Mi-as fi dorit sa fi stat mai des la taclale cu ea caci ceva imi spunea ca in spatele unei prezente cuceritoare sta si o poveste... pe masura!
Eu, care am fost crescuta pe langa bunica, am inteles ca vremurile trecute nu au fost  deloc lipsite de istorii picante ci ca lumea fusese doar ceva mai... discreta.

Intr-una din vacantele de vara, parintii mei au decis ca e vremea sa merg si eu la tara, sa vad cam cum e, sa cunosc si eu vaca in starea ei naturala, in fine, sa ies din Bucurestiul natal si sa iau contactul cu natura.
Era si asa destul de tarziu caci aveam aproape 14 ani!

Si am plecat...

Tusa Victoria fusese de fapt cu ideea - si isi pusese toate argumentele la bataie pentru a o convinge pe bunica ca este in interesul meu sa ies un pic din zapuseala capitalei.
Ea propusese sa mergem undeva in Baragan, pe drumul spre Constanta, si, de n-ar fi insistat, cine stie cand m-as fi dus si eu la tara!

Cand am ajuns in gara de destinatie, soarele era la apus;  zaduful din tren ma obosise dar emotia de a vedea un sat ... era prea mare ca sa ma las cuprinsa de moleseala.
Am iesit din gara mica si, inca de la primii pasi, am observat ca lumea o cunostea pe matusa mea.
Privirile celor care o salutau aveau un respect amestecat cu un fel de compatimire... 
Eram curioasa asa ca... am inceput sa pun intrebari. Evident raspunsurile veneau scurte si nu lasau loc  de conversatie.

Era  in aer un miros proaspat si o liniste de inceput de lume!
Ochii mi se bucurau  de florile din fata caselor cu iz de... muzeul satului, ma bucuram pana si de praful ce incepuse sa mi se aseze pe pantofii de lac. (ca...deh, eram imbracata ca pentru mers la biserica...)

Am ajuns repede in locul unde  aveam sa ramanem cele doua saptamani de vacanta.
Asezata peste drum de conacul somptuos, pe peretele caruia scria cu litere de-o schioapa SFATUL POPULAR, cu o gradina plina de flori in fata si una de zarzavat in spate, casa era mica, parea veche insa avea caracter, adica era construita dupa canoanele timpurilor de dinainate de primul razboi, cu cerdac si stresini dantelate. Sopronul nu avea mai nimic in el... dar am banuit ca odata avusese rostul lui si ca multe din produsele campului isi avusesera  locul acolo.
Mi s-a oferit gazduire in camera de la strada. Un miros ambiguu de mere, gutui si lavanda imi punea simturile la incercare iar asternuturile albe si scrobite imi promiteau un somn lung si odihnitor.

Inainte insa de culcare mi-am propus sa fac o mica plimbare la izvorul ce aflasem ca trecea prin spatele casei.
Decorul era de vis! Pentru mine, adolescenta de asfalt, totul era desprins din tablouri!
M-am asezat pe iarba si am incercat sa ghicesc miresmele pe care narile mele le simteau. Totul era nou insa ceva din aromele din dulapul bunicii imi datea confortul lucrurilor simple dar familiare.
Dupa ce m-am saturat de liniste, am facut mana caus si am baut pentru prima oara in viata mea apa dintr-un izvor!
Cand am revenit... femeile erau la taclale.

- Ce sa faci, Victorito, soarta, draga, soarta,  ingana femeia, in timp ce framanta un aluat. 
Parea mult mai varstnica decat matusa dar conversatia lasa de inteles o oarecare prietenie.
- Ai dreptate, Mandito,  dar macar nu i-am avut pe comunisti pe cap. Pe langa cate rele am trait... de asta m-a ferit Dumnezeu...
- Asa o fi, ca toate de la Dumnezeu sunt!

Intrarea mea a intrerupt discutia.
Seara a fost placuta; am mancat pui la ceaun cu mamaliga si scoverzi cu zahar si am baut lapte proaspat, de la vaca pe care o vazusem deja in grajd si ai carei ochi ma impresionasera teribil.
Mai greu mi-a fost sa inteleg cum se poate sa traiesti folosind o "toaleta"... de felul celei ce se afla in fundul curtii dar... stiam ca nu se putea altfel asa ca... in doua zile aveam sa ma obisnuiesc.

Zilele petrecute la Mandita au fost pline de farmec, cu plimbari pe camp, la cules de maci, cu mancat pepeni pe saturate din bostanaria gazdei sau adevarate expeditii prin imprejurimi.
Am observat ca matusa pleca dis de dimineata la cimitir, apoi la targ, fara sa ma ia cu ea. In tot acest timp eu asteptam momentul sa ii aflu povestea.

Intr-una din zile, in timp ce ne plimbam amandoua in paduricea ce se afla cam la doi kilometri de sat,  am reluat intrebarile.
Locuise vreodata aici? Ce o lega de locurile acelea si mai ales, care era scopul vizitei?

Cu ochii pierduti in zare, cu vocea joasa si egala... tusa Victoria mi-a povestit o bucatica din viata ei... poate cea mai frumoasa parte a ei dar care, din nefericire, se terminase tragic!
                                                              
                                              ***

Frumoasa si desteapta, Victoria fusese si cel mai rebel dintre copii, nesupusa si gata sa isi infrunte tatal, ceea ce era rar pe vremea aceea.
Stabunicul meu, tatal ei, fusese ani in sir primarul satului. Nu stiusem acest lucru pana atunci si asta poate pentru ca timpurile ii invatasera pe bunicii mei ca tacerea e de aur, asa ca... mai nimic nu ni se povestea; teama de a fi arestat sau anchetat nu disparuse desi anii grei trecusera!
Soarta il blagoslovise cu 18 copii, in fapt 26 dar 8 murisera din varii motive, si din cei  18 ... 10 erau fete. Asta insemna mare atentie din partea parintilor. sa le educe si sa le pazeasca. dar si multa munca si chiverniseala. ca sa le faca zestre pentru a le putea marita!

Victoria nu a vrut sa se marite cu fiul morarului, asa cum se intelesesera parintii, si impotrivirea ei a produs  scandal mare in casa.
Ea era indragostita pana peste cap de fiul boierului.

Stapanul campurilor dimprejur era un rus "alb",  fost colonel al armatei tarului, refugiat in Romania dupa Revolutia bolsevica!
Dupa razboi, se imbogatise si mai mult, caci cei care nu avusesera pamant pana la razboi, dupa impropietarire renuntausera la el pentru un pumn de gologani!
Acesta avea doi baieti facuti cu o printesa rusoaica care insa nu l-a insotit in Romania si despre care se vorbea ca traia pe undeva, prin Franta.
Conacul boierului era vesnic in straie de sarbatoare: petrecerile se tineau lant, tiganii traiau bine, platiti sa cante de la amiaza pana in zori!

De fiul cel mic al boierului era Victoria indragostita!
Intaia data privirile li s-au incrucisat in ziua de Dragaica, cand el trecu mandru, calarind un murg de toata splendoarea, in timp ce ea, impreuna cu surorile ei, culegeau sanziene ca sa le duca la biserica.
Au mai fost apoi zile de targ sau sarbatori in care cei doi nu au ratat ocazia de a se cunoaste.
Frumos ca in vis, saten cu pielea alba, cu ochii de un albastru ravasitor, cu buze rosii si un zambet cuceritor ce ii dezvelea dintii frumosi si stralucitori, Vasili rupea  inimile fetelor din imprejurimi!
El insa pusese ochii pe Victoria.  Lucrurile se incinsesera in scurt timp in ambele familii.

Fata stia ca pentru a il avea trebuia sa fie demna si sa nu pice in pacat...
Mai stia ca trebuie sa fie frumoasa, mai frumoasa ca niciodata asa ca isi peria cu sarg parul castaniu ce ii cadea in bucle largi pe spate. La vremea aceea era o indecenta ca o domnisoara sa poarte parul despletit dar ea isi infrunta parintii, surorile mai mari si gura lumii, stiind ca podoaba ei capilara era un atuu de necontestat.

Aprins pana peste cap, Vasili a reusit sa isi convinga tatal si, la Craciun, au facut nunta.
Boierul s-a inteles cu tatal Victoriei si fata a fost "data", fara zestre si fara sa mai astepte randul la maritis al surorilor mai mari, dupa cum era randuiala pe atunci.
Nunta a tinut o saptamana si s-a dus vestea in tot Baraganul de frumusetea miresei!

Viata tinerei femei la conacul rusilor a fost una de vis. Slugi peste slugi, petreceri, cadouri...
Intr-una din zile, Vasili cumpara din targ un cal alb, frumos si mandru nevoie-mare, pe care i-l oferi   frumoasei sale sotii.
Intre cal si stapana se infiripa indata o prietenie speciala. Calul era deosebit de expresiv si se spunea ca doar nu ii vorbea Victoriei... Il botezase Fulger. Ea il ingrija, ea ii dadea de mancare si doar pe ea o asculta. Il calarea barbateste si ii sedea tare bine in costumul elegant care ii venea de minune!

In ziua in care tanara femeie isi anunta sotul ca va avea un copil, acesta alerga la Bucuresti si ii cumpara o haina superba de blana de vulpi albe si un colier cu rubine.
Toti erau in culmea fericirii.

Victoria nu si-a intrerupt programul de calarie desi mama ei o avertizase ca nu mai e cazul sa urce pe cal caci putea fi periculos. Ea insa, care era o fire voluntara, a facut cum a crezut.
In dimineata aceea, imbracata in frumosul ei costum de vanatoare adus de la Viena, cu palaria verde crud, decorata cu pana de cocos de munte, frumoasa ca zeita vanatorii, Victoria si-a incalecat calul si a pornit spre padure. La liziera, un car cu boi aflat pe drum a speriat calul care s-a ridicat pe picioarele dinapoi si s-a scuturat violent. Surprinsa, Victoria nu a reusit sa se mentina in sa si a cazut lovindu-se zdravan la sold si la umarul stang.

Vestea a ajuns la conac si Vasili a venit in graba sa vada ce s-a intamplat. Speriat de posibilele consecinte negative ale cazaturii, inebunit de frica de a pierde copilul si orbit de furie, tanarul s-a napustit asupra calului snopindu-l in bataie, sub privirile ingrozite ale Victoriei si oamenilor ce venisera in ajutor. Zeci de zile i-au trebuit veterinarului sa il ingrijasca .
Multumita Domnului si Victoria si calul si-au revenit.

Sarcina Victoriei mergea bine, viata la conac era frumoasa insa... calul devenea nervos ori de cate ori tanarul rus se apropia de el.

Iarna incepea sa isi faca simtita prezenta. Ploile reci si zilele scurte, ca si avansarea sarcinii, o tineau pe Victoria departe de calul ei.
Intr-una din seri, Vasili, luandu-si cana cu vin fiert in mana si cojocul pe spate, porni spre grajd. in dorinta de a face pace cu animal. ale carui sentimente ostile erau evidente.
Calul, sforaind prelung, isi intoarse capul, tropaind nervos. Tanarul incerca sa il mangaie insa tot corpul animalului se incorda.
Aruncand cana la pamant, Vasili puse saua pe el si luand cravasa, se horara sa-l incalece si asa, sa ii domoleasca ostilitatea si poate chiar sa ii dea o lectie.
Afara seara cobora si o ploaie marunta si rece facea admosfera apasatoare.

Strunind animalul, calaretul il lovi peste crupa si calul tasni afara din grajd. Amandoi, cal si calaret, se pierdura in intuneric.
Victoria isi astepta sotul nelinistita; spaima ei  crestea cu fiecare minut ce se scurgea. La miezul noptii, ne mai putand indura panica, scula slugile si pornira cu totii in cutarea tanarului stapan.

I-au gasit la marginea padurii. Stapanul la pamant si calul peste el. La inceput nimeni nu a banuit adevarul. Toti au crezut ca avusese loc un accident si ca amandoi sunt morti. Se inselau: mort era doar Vasili!
Calul... il aruncase la pamant,  apoi se asezase peste el si-l strivise! Desi nu era ranit, Fulger nu s-a ridicat pana la venirea oamenilor. Era ca si cum voia sa fie sigur ca stapanul era mort!
Nimeni nu mai auzise de asa ceva.
Boierul batran, inebunit de durere, a impuscat animalul.

Astfel, intreaga viata a Victoriei a basculat radical.
A nascut inainte de vreme, la doua saptamani dupa inmormantarea sotului, si copilul a murit dupa trei zile!
La conac, rusii o tineau intr-o betie de data asta fara lautari, si fara mancare. Muzica si veselia fura inlocuite cu un soi de deznadejde alcoolizata.

Victoria isi stranse lucrurile in cele din urma si pleca acasa, la parinti.
De conac si familia boierului... s-au tinut apoi scai nenorocirile.
Fiul cel mare a murit dintr-o pneumonie iar venirea comunistilor... l-a omorat si pe batran, saracit, anchetat si arestat in nenumarate randuri...

Ajunsa cu povestea aici, matusa si-a sters discret o lacrima ivita in coltul ochilor si, scuturandu-si umerii, si-a dres vocea si mi-a zis:

- Hai sa ne intoarcem, ca se intuneca.
Si, am pornit in tacere spre casa Manditei.

Povestea aflata nu m-a lasat sa dorm.
In doua saptamani, matusa  Victoria pierduse totul: copilul, sotul si animalul ei devotat, statutul social si viitorul caci... nimic nu a mai fost ca inainte.

Razboiul, comunistii, expropierile si persecutiile... toate cate au tabarat in viata oamenilor, nu au avut darul de a o face fericita. S-a recasatorit, dupa multi ani, cu un barbat extrem de inteligent dar depresiv care a sfarsit prin a se sinucide.
Demnitatea insa si-a pastrat-o intacta si, oricat ar parea de ciudat, lumea a invidiat-o mereu, desi nu era nimic de invidiat!
A murit la 80 de ani si mama mea i-a stat la capatai. Tot ce a ramas de la ea este o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul!

Povestea ei face parte din multimea destinelor triste ale femeilor din familia mea, femei de nadejde dar lipsite de noroc! Toate au plans infinit mai mult decat au zambit, caci de ras... nici nu poate fi vorba!
Nici una insa nu s-a plans. Si-au dus crucea si... atat. Cum au facut, cum au reusit ... e si pentru mine o enigma.
Eu... sunt singura, dupa multe generatii, care a spart ghinionul!
Ma gandesc adesea la asta!

Se spune ca blestemul vine prin femeie... dar tot prin femeie vine si mantuirea!
Suferintele si rugaciunile o salveaza si pe ea si pe urmasii ei.
Important este ca ea sa ramana... FEMEIE.

vineri, 24 iunie 2011

CALATORIND IN TARA SFANTA - POST SCRIPTUM

Am incercat sa enumar cateva din multimea de locuri sfinte, locuri pe care le-am vizitat cu emotie, locuri unde m-am rugat, am lasat acatiste si am aprins lumanari...
Nu le-am cuprins pe toate pentru ca mi-ar fi trebuit spatiul unei carti!
Au fost multe ... si emotiile ca si incercarile.
Fotografiile nu au fost obiectivul meu asa ca nu ma pot lauda cu ele. Nu pentru poze m-am dus acolo!
Exista  suficiente albume profesioniste!
Nu mi-a placut deloc sa vad oameni fotografiindu-se langa icoane sau locuri absolut sacre.... arborand sambete comerciale... Consider indecent, mai indecent decat  o tinuta vestimentara neconforma!

Sotul meu obisnuia sa spuna ca orice calatorie constituie o imbogatire ce se poate cuantifica in niste ani de facultate. Daca avea sau nu dreptate... depinde doar de felul in care stii sa calatoresti!
Eu nu am fost nepregatita dar a pipai, a vibra, a plange si a ma bucura pe locurile acelea... a fost o experienta unica care m-a imbogatit negresit!

Nu am indraznit decat sa visez discret ca voi ajunge pe Pamantul Sfant!
Doar Domnul a stiut ce era pregatit pentru mine!
Iti multumesc Vivi, draga mea prietena, pentru ca m-ai sfatuit sa nu renunt si sa ascult de randuiala Domnului! Vorbele tale mi-au echilibrat balanta sufletului si am realizat cea mai de pret dintre calatoriile vietii mele!
M-am bucurat din toata fiinta mea de ocazia oferita, de a ma ruga acolo unde rugaciunea este fireaca, neincetata si plenara.
Am simtit si puterea Duhului Sfant si pe cea a ingerilor cazuti!
Am urcat pe coline si am coborat in rape, am calcat desertul si am simtit arsita pietrelor grotelor Iudeii. Am simtit forta apei Iordanului si cea a marii pe care Iisus a mers nestingherit!
M-am simtit si eu plutind desi sanatatea nu imi permitea nici efortul si nici expunerea la caldura...
Ajunsa acasa am observat ca aveam o glezna vanata si multiple echimoze pe picioare dar...acolo nu am simtit nimic! E magic!

M-am incarcat cu energie, da!
Mai presus de orice insa am simtit si am inteles!
Am simtit durerea sacrificiului lui Hristos prin care eu pot azi sa aleg libera sa ma mantuiesc!
Am inteles o data mai mult ca a crede nu are nimic a face cu ritualuri, magii sau superstitii pagane ce insotesc adesea oamenii pe drumul credintei traditionale...
Cuvantul e claditor si pentru a cladi cu el trainic si adevarat trebuie inteles. Doar asa crestem spiritual.
Rugaciunile nu sunt doar cuvinte insiruite ci caramizi intaritoare de suflete!
Sfanta Liturghie aduce in noi binele pe masura intelegerii slovelor sale.
Cine nu stie ca dincolo de catapeteasma, pe Sfanta Masa, Iisus se naste, moare, jetfindu-se pentru mantuirea noastra, si inviaza la fiecare Liturghie, nu se poate bucura de fericirea de a fi in comuniune cu Dumnezeu! Si nici nu stie ce pierde!
E acolo o adanca taina invaluita de nimbul Duhului Sfant pe care il invocam spre a cobora peste noi atunci cand are loc Prefacerea Sfanta, cand vinul, apa si painea se transforma in sangele si trupul Domnului in cupa Sfintei Euharistii.
Si, daca nu ne impartasim cu trupul si sangele Domnului... ne impartasim negresit cu cuvantul Scripturii, dar pentru asta e nevoie sa cunoastem, sa intelegem ceea ce se petrece in timpul Sfintei Liturghii!
Intelegand... totul devine frumos si mult-ziditor!

Am inca nevoie de timp sa asimilez forta fericirii de a fi plans cu si pentru Hristos.
Timpul... mereu e nevoie de timp.
Eu insa acolo, In Tara Sfanta, am simtit ca timpul apartine doar celor care se leaga de lucruri pieritoare.
Acolo nu e timp... e doar Duh!

Doar mergand acolo e de inteles! Doar acolo intelegi de ce se sfasie intre ei fratii, de ce sunt surzi oamenii si de ce lumea se indreapta spre propria desfiintare!
Nu e destul sa te rogi... mai trebuie sa o faci si adevarat!
Nu mergem la biserica ca sa ne "punem bine" cu Dumnezeu, sa ne mearga bine si sa fim rasfatati de viata ci pentru a ne intari pentru vremuri de rastriste!
Nu ne rugam sa reusim la examene, sa castigam procese sau sa tragem lozul castigator spre a ne imbogatii  ci pentru a ne intelepti,  a ne intari credinta, a ne exersa rabdarea si a invata sa iubim asa cum Dumnezeu a iubit lumea, sacrificandu-si fiul pentru noi!

Domnul sa ne intelepteasca si sa ne dea bucuria de a ne duce viata acceptant ceea ce ne este destinat cu bucurie, indiferent de cat de grea e crucea ce-o avem de dus! Cu cat e mai grea cu atat mai mare rasplata caci nu in zadar Iisus a purtat-o cu durerea si slabicinea unui om obisnuit!

Cine are obiceiul rugaciunii stie ca ea nu ramane fara raspuns daca e facuta cu ravna si smerenie!
Prin rugaciune  descoperim  puterea cuvantului sfant si putem simti ca Dumnezeu ne poarta pe brate chiar daca ochii ne lacrimeaza si sufletul ni se frange! Caci plansul si suferintele sunt treptele pe care urcam spre desavarsire!

Domnul sa ne auda la ceas de nevoie!

joi, 23 iunie 2011

CALATORIND IN TARA SFANTA III




maslinii gradinii Ghetimani



La vest de Ierusalim, in valea Iosafatului, se afla tinutul Ghetimani, locul cumplitei judecatii, unde Mantuitorul s-a rugat si a aflat ceea ce avea sa indure, locul tradarii lui Iuda si al arestarii Lui, si unde se afla Biserica tuturor Natiunilor (sau Biserica Patimilor).Cateva frunze din ancestralii maslini pe care le-am asezat in caietul meu de insemnari, imi vor aminti mereu de emotia traita acolo!

Am retrait momentele din Gradina Ghetimani ascultand pasaje din Evanghelie, citite cu calm si blandete de Mitropolitul nostru! Cuvintele prindeau contur, sapau in suflet!

Am fost extrem de impresionata sa ating piatra pe
care Domnul a agonizat cu sudoare de sange! 




In Betleemul zilelor noastre e trist.
Aflat sub administrarea Autoritatii Palestiniene, iesirile si intrarile in si din oras se fac cu un soi de permis. Cladirile saracacioase si gunoaiele intalnite la tot pasul vorbesc fara indoiala.
Orasul este locuit de arabi musulmani dar si crestini pe frontispiciul caselor carora sta mandru Sfantul Gheorghe, purtatorul de biruinta!
Soarta acestui vechi sat de pastori a fost schimbata de Sfanta Elena care a zidit deasupra pesterii Nasterii lui Iisus o bazilica minunata, Betleemul devenind un loc de pelerinaj. Biserica a avut insa un destin nefericit.
In Bazilica Nasterii Domnului am simtit emotia Craciunului si mi-am plecat genunchii in fata locului sfant cu bucurie fireasca desi tristetea ma transportase anterior in timpurile suferintei lui Iisus!

Pasii ne-au purtat la Nazaret, acolo unde exista izvorul Bunei Vestiri dar si Muntele Prapastiei, de pe care concetatenii lui Iisus au vrut sa il arunce in hau! (Luca 4: 29)

Lavra Sf Sava
In Pustiul Iudeii am facut rugaciune in Manastirea Sfantului Teodosie, apoi la Marea Lavra a Sfantului Sava, situata in inima Podisului. 
In lavra femeile nu trec de poarta manastirii caci monahii duc viata severa chiar si in privinta pacatului privirii... Am intalnit acolo o doamna, feminista desigur, revoltata ca nu poate intra! "Oare o sa fim cumva acceptate in Rai?" 
Unii chiar nu inteleg nimic!
Cat vezi cu ochii doar piatra alba, fierbinte, soare torid si pustietate!
Si totusi aici au vietuit si inca o mai fac, monahi ravnitori ce se roaga neancetat pentru lume, ascunsi
in crapaturile stancilor! 

 

In partea de nord-est a pustietatii Iudeii, in preajma paraului Cherit, la gura izvorului Ein-Fara, la Hozeva, se gaseste Manastirea Sf Gheorghe Hozevitul. Aici am facut o rugaciune in pestera in care s-a ascuns Sfantul Ilie timp de trei ani, de mania regelui Ahab, suparat pe indrazneala proorocului de a-i reprosa inchinarea sa si a sotiei sale la idoli.
Decorul selenar te facea sa te intorci in timp iar caldura... te ajuta sa intelegi ca viata unor credinciosi este o continua privatiune spre a ajuta spiritului sa se inalte prin rugaciune.

Aici am calarit pentru intaia data un magar. Stapanul sau, un beduin in ochii caruia era greu sa privesti fara sa ai un frison pe sira spinarii, mi-a facut "favoarea" sa imi spuna cateva cuvinte in romaneste incercand mereu sa schimbe pretul cu care ne-am inteles initial. M-am simtit pentru cateva minute in povestile lui Cohelio!
Si periplul nostru a continuat:
- Muntele Tabor,  (588 m) unde se gaseste Biserica Schimbarea la Fata, ridicata pe locul unde, dupa Inviere, Mantuitorul s-a schimbat la fata!
- Biserica Bunei Vestiri
Vasul prefacerii apei in vin
- In Cana Galileii, locul primei minuni, in biserica greco-ortodoxa se pastreaza cu veneratie doua din vasele in care Iisus a preschimbat apa in vin, iar in biserica franciscana un al treilea.

Indreptandu-ne catre Capernaum am vizitat Muntele Fericirilor, locul unde, pe malul Marii Galileii, Mantuitorul a enuntat Fericirile pe care le rememoram la fiecare Liturghie.
Toate isi au talcul lor dar una imi aminteste de barbatul meu:
"Fericiti  cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"! Ori de cate ori aud Fericirile, la versetul acesta imi apara in gand privirea curata al omului meu, curata ca si inima lui! Doamne, sa-l ai in pasa Ta!

Piatra inmultirii
Biserica Inmultirii Painilor si Pestilor e situata pe tarmul de nord-est al Marii Galileii. Acolo, sub Masa Sfanta, se gaseste piatra pe care se spune ca Domnul a asezat cele 5 paini si 2 pesti, hranind  5000 de barbati, fara a se numara femeile si copiii...(Marcu 6; 30-44) Aici splendide mozaicuri reconditionate fac faima acestui lacas catolic!

Marea Galileii... cate nu s-au intamplat aici?!
Gasirea apostolilor, umplerea navoadelor, mersul pe apa... Peisajul este fascinant!
Citim Scriptura si ne simtim parte a vremilor trecute.

De indata ce am urcat de la Marea Moarta spre Marea Galileii, pe valea Iordanului, peisajul s-a schimba considerabil.
Galileea pare sa fie pamantul unde curge laptele si mierea!
Cu trei recolte pe an, bogatia nordului Izraelului reuseste sa aduca echilibrul economic necesar micului stat atat de disputat de zeci de ani!
In cateva zile am trecut de la desert la vegetatie luxurianta!

Iordanul, cel mai cunoscut rau al lumii, izvoraste din Muntele Harmon, traverseaza Marea Galileii, coboara apoi pana la Marea Moarta in care se varsa.
Iordanul
El face parte din istoria Tarii Sfinte si este  legat de multe evenimente  pomenite atat in Vechiul cat si in Noul Testament.
Pe malurile acestuia s-au format cele douasprezece semintii ale lui Izrael inainte de a intra pe Pamantul Fagaduintei. De aici Proorocul Ilie s-a inaltat la cer, aici a propovaduit Ioan Botezatorul si in apele sale s-a botezat Hristos!
Raul asta uneste geografic cele doua scrieri- Vechiul si Noul Testament -
Ce bucurie mai mare decat sa ajung si eu sa ma cufund in el!

Am traversat Galileea spre Haifa, locul unde se fac banii, cum se spune.
Am coborat spre Tel Aviv de-a lungul coastei scaldate in chip fericit de Marea Mediterana.

Da, la Haifa se fac banii, la Tel Aviv se cheltuiesc insa la Ierusalim, acolo rugaciunea e neincetata!


Aici mi-am incheiat periplul.
Traim in lumea unde orice incepe are privilegiul si obligativitatea de a se incheia!
Controalele si mitralierele incinse la banduliera m-au readus in prezent!
Imi pare ca mare lucru nu am castigat in 2000 de ani decat poate o evolutie tehnica despre care inca nu stim daca ne-a fost de folos in sens spiritual. Cat despre intelepciune, rabdare si iubire... nici vorba!
Destul de deprimant!

Totate ne sunt ingaduite dar nu toate ne sunt de folos!

miercuri, 22 iunie 2011

CALATORIND IN TARA SFANTA (II)



Am intrat in Ierusalim in Sarbatoarea Trufandalelor, ziua in care evreii sarbatoresc primirea Torei cu care a fost binecuvantat poporul evreu. Strazile erau arhipline de religiosi evrei ce se indreptau spre locurile de rugaciune.
Orasul deborda de credinciosi de toate felurile, fiecare preocupat de propria traire... o multime miscatoare, nerabdatoare, alergand spre rugaciune.

Am cautat si noi calea spre ruga crestina sacaiti doar de vanzatorii ambulanti si de caldura care incingea pietrele albe pe care le intalneam pretutindeni.
Bucuria de a atinge aceste pietre ale Ierusalimului ne-a ajutat sa nu ne impiedicam de nimic.
Ne-am urmat pastorul si am pornit sa descoperim slovele Sfintei Scripturi respirand aerul locului si retraind emotia vremurilor inceputului lumii noastre.

Cu bucurie mare si senzatia ca traiesc un vis... mi-am urmat rostul de pelerin...
Experienta avea sa fie peste asteptarile mele!


Am inceput cu... Via Dolorosa, drumul dureros al purtarii Sfintei Crucii.
Via Dolorosa
Ne-am oprit la fiecare din cele 14 statiuni cunoscute, unele adapostite de biserici construite spre luare aminte; am citit pasaje referitoare la momentele marcante si iar am pornit mai departe, infruntand multimea comerciantilor, oprindu-ne doar acolo unde Noul Testament ne lasa sa intelegem durerea, umilinta si moartea Mantuitorului.


Cautand un pic de umbra, l- am ascultat  pe  IPS Iosif citindu-ne cele scrise in Scriptura - cu glas potolit si fara ostentatie - si  tot asa, cu pasi ganditi, am parcurs Drumul Crucii... pana sus, spre Golgota, locul crucificarii, ce se gaseste in Biserica Sfantului Mormant! 
Pe drumul asta nu ai cum sa  nu simti sufocarea hristica sub povara lemnului mantuirii!
Caldura, drumul piezis si amintirea lui Iisus te fac sa constientizezi greutatea propriului corp intelegand ca o cruce purtam cu totii.
La sfarsitul urcusului inveti ca merita sa te bucuri in suferinta!

In varful colinei se gaseste Biserica Sfantului Mormant a carei construire a inceput  in vremea lui Constantin cel Mare si care cuprinde bisericile ridicate pe locurile sfinte inca inainte de domnia sa.
Zidurile se confunda cu fortificatiile orasului vechi si cu casele din jur asa ca dedeparte nu ai cum sa ii intuiesti maretia.  De indata ce ai trecut de portile Bisericii te regasesti intr-un spatiu unic, plin se simboluri, locul in care retraiesti biciuirea, crucificarea, moartea, ungerea si inmormantarea Mantuitorului!
Biserica Sfantului Mormant se afla in custodia a trei cumunitati religioase: ortodoxa, armeana apostolica si catolica. Lor li s-au mai adaugat coptii, etiopienii si sirienii cu atributii mai putin importante. 

De jur imprejur treci in revista: biciuirea, locul unde camasa i-a fost jucata la zaruri, crucificarea (Golgota), moartea, pregatirea prin ungere a trupului lui Iisus, punerea in mormant, fiecare din aceste episoade constituind o biserica aparte, un loc de rugaciune.
Se pare ca Sfanta Elena a decis sa reuneasca bisericile intr-una singura dupa ce , escavand locurile, ar fi gasit Crucea Sfanta si piroanele  ca si crucile talharilor de pe Golgota. Exista chiar si o grota in care exista un fragment din Crucea Sfanta


In mijlocul bisericii se gaseste Sfantul Mormant.
Intrarea in Sfantul Mormant

Daca acesta este sau nu locul real al inmormantarii Mantuitorului (un subiect de discutie al agnosticilor sau al scrupulosilor necredinciosi)... nu mai are nici o importanta de vreme ce de secole aici, dupa Liturghia din Sambata Mare,  Patriarhul ortodox al Ierusalimului, pecetluit in Mormant, primeste  de la Dumnezeu Lumina Sfanta!
Miracolul acesta se petrece inca din secolul IV! Focul Sfant cateva minute nu arde si multi dintre credinciosi isi baga fata si mainile in flacara! Cand lumanarile toate sunt aprinse... focul devine ceea ce stim ca este!

coloanele marcate de tasnirea Luminii



Se spune ca, in anul in care Patriarhul a fost izgonit din Mormantul Sfant, Lumina a tasnit dintr-una din coloanele de la intrarea in biserica!








Cand am intrat in Mormant... tremuram, vazandu-ma parca din afara...
Acolo tot ce am reusit sa fac a fost sa ma rog pentru toti oamenii, pentru sporirea credintei, pentru dragoste si compasiune intre noi! Nu am putut sa ma rog pentru mine! Parca mi-am disparut din minte... Am uitat.... nu stiu cum... dar atat am putut!
Am reconsiderat emotionata intreaga mea credinta. Nu mai puteam sa fiu ca inainte!


Ne-am inchinat la Altarul Rastignirii si am ingenunchiat la Piatra Ungerii, al carei miros de mir ales il port si azi in nari, am atins locul unde se gaseste o bucatica din lemnul Crucii si  Piatra Golgotei.
Am plecat dupa cateva ore din imensa biserica coplesita.

[Am avut  sansa sa ma reantorc peste doua zile in Biserica Sfantului Mormant pentru a participa la Liturghia de noapte tinuta pe Golgota!
Dupa ce am ajunat cu totii si IPS Iosif ne-a spovedit, am pleca la miezul noptii spre Biserica. Piedici de tot felul ni s-au pus in cale, am ratacit drumul, am avut controale ale politiei ... dar in final am ajuns acolo unde, pe altarul de deasupra locului in care se presupune ca a fost infipta Crucea Sfanta, inca o data Iisus s-a jertfit spre mantuirea noastra!
In noaptea aceea m-am impartasit cu Sfintele Taine intr-un fel special care imi va ramane in suflet ca ceva unic!
De data asta linistea noptii si putinatatea pelerinilor ne-a fost de folos spre o rugaciune in tihna. Am reintrat in Sfantul Mormant si mi-am completat rugaciunea cu gandul la persoane dragi, cunoscute, suferinde sau nu, care au nevoie de indurarea Domnului. In fond cine nu are nevoie de El?
Cand am parasit biserica aceasta a tot cuprinzatoare... mi-am zis ca trebuie sa revin la Ierusalim! Si, daca Domnul imi mai lasa zile, voi reveni.]


Dincolo de portile Bisericii, o mare de evrei ortodocsi se indreptau grabiti spre Zidul Plangerii. In zi de sarbatoare nimeni nu uita de rugaciune la Ierusalim chiar daca rugaciunea aici nu inceteaza!
La Mormantul Regelui David, femeile, separate de barbati, se rugau cu o fervoare impresionanta. Unele plangeau, altele se leganau intr-un fel anume in ritmul versetelor...psalmilor atotputernici.
Pacat de ei... ca L-au vazut pe Iisus si nu au crezut! Asa, de 2000 de ani plang si il asteapta pe Messia, risipiti in lume, detestati sau invidiati!
In lumina apusului de soare, cupola Moscheei lui Omar incearca sa domine peisajul.
La ora fixa Minaretele rasuna pentru rugaciunea de seara a musulmanilor.
O lume de rugaciune... in rugaciune!
...


Ceea ce este cunoscut drept Muntele Maslinilor este un lant muntos de vreo 700 m aflat la est de Ierusalim.
Tinuturile acestea sunt pomenite si in Vechiul ca si in Noul Testament. Muntele Inaltarii gazduieste biserici si manastiri ce au legatura cu Predica de pe Munte si Inaltarea Domnului. Acolo se gaseste si Biserica Tatal Nostru - catolica, inaltata de o contesa frantuzoaica si care este in custodia statului francez si astazi! De jur imprejur, inauntru ca si in afara ei, pe pereti sta scris in toate limbile pamantului Rugaciunea Rugaciunilor. Am fost impresionata sa vad ca in mod cu totul inexplicabil textul in limba romana se gaseste chiar langa altar!


Locul Inaltarii

Am plans insa cu dureroasa emotie in locul de unde se spune ca s-a Inaltat Mantuitorul si unde piatra pastreaza amprenta picioarelor sale, azi aflat intr-o moschee musulmana unde se percepe taxa la intrare si unde minaretele iti frang gandurile!

Aici Domnul a plans!
Pe locul unde "Domnul a plans", acolo unde, privind Templul, a prezis daramarea lui, biserica ridicata, de unde se vad vechile porti ale intrarii in Ierusalim, asezata cu altarul spre apus, ca pentru a vedea cetatea cu ochii Domnului, are forma unei lacrimi; de acolo panorama este splendida!

Din nefericire caldura mare provoaca un soi de neclaritate si fotografiile nu au cum sa redea frumusetea reala a locurilor.


Un pic mai in vale de gradina Ghetimani se afla si Biserica Adormirii Maicii Domnului, cu mormantul gol al celei ce s-a ridicat la Ceruri, in care exista o icoana socotita ca facatoare de minuni; ea  a rezistat numeroaselor inundatii ridicandu-se mereu deasupra apelor! Exista opinii potrivit carora Maica Domnului ar fi murit in Turcia, la Efes... dar aste deacum sunt amanunte ...

Biserica unde se gaseste locul de unde Maica Domnului si-a vazut fiul ridicandu-se la cer e parca asezata in gradina Raiului! De acolo panorama te lasa fara grai.



Am pasit cu smerenie apoi in Biserica Cinei celei de Taina si a Pogorarii Sfantului Duh , al carei foisor desi apartine azi tot musulmanilor este accesibil pelerinilor...  Este cel mai vechi lacas de cult crestin din Tara Sfanta!

De pe colinele ce protejaza Ierusalimul peisajul este surprinzator, pietrele aride lasand din loc in loc ca o vegetatie luxurianta sa se manifeste in chip neasteptat si unde nici nu gandesti. Astfel gradini minunate apar dintre stanci. Ici, colo, manunchiuri de boughenvilleea se impletesc printre maslini cu cactusi uriasi.


O lume fascinanta, un loc binecuvantat!


Spre seara, un intreg alai canta si dansa insotind o masina...
Am crezut initial ca era o nunta dar am aflat ca este o procesiune religioasa.
Cand se schimba inscrisurile sfinte uzate dintr-o Sinagoga cu altele noi , acest eveniment este prilej de mare bucurie.
Sulurile Legii sunt plimbate prin oras si toti cei ce le insotesc canta si danseaza!


Ierusalime, Ierusalime, taram de rugaciune....







marți, 21 iunie 2011

CALATORIND IN TARA SFANTA (I)





M-am reantors...

Am revenit dintr-o dimensiune atemporala, dintr-un loc unde modernitatea inseamna altceva decat pentru restul lumii de vreme ce timpul lui Iisus se ingemaneaza in mod firesc cu timpul prezent.
Si...  inca nu imi vine a crede ca a fost aevea.

 Presupusul centru al pamantului aflat in
Biserica Sfantului Mormant
Am fost in... "centrul pamantului", pe Pamantul Fagaduintei si Taramul Sfant al celor trei mari religii monoteiste unde energiile pozitive ale credintei reusesc sa astampere sfasierea biblica intre frati, desavarsirea anatemei azvarlite de Hristos acum mai bine de 2000 de ani.
Am pus piciorul pe Pamantul Sfant unde sangele fiului lui Dumnezeu e inca proaspat caci el se varsa neincetat spre mantuirea noastra!
In mod incredibil acolo simti in carne proprie bucuria, durerea, suferinta si izbanda Mantuitorului asa cum ar trebui sa  simtim la fiecare Liturghie!

Israelul e o bucatica de pamant de cca 20 000 kmp. si nu e greu sa il strabati in ordinea desfasurarii evenimentelor Noului Testament.
Politica zilelor noastre insa face ca lucrurile sa nu fie tocmai simple!
Potrivit Vechiului Testament dar si Coranului, arabii si evreii sunt frati, descendenti din fiii  lui Abraham.
Ismael a fost fiul sau "nelegitim", avut cu o servitoare egipteanca.
La varsta de 99 de ani Abraham va deveni tata: Sara avea sa ii dea un fiu, pe Isaac, dupa ce trei ingeri o vor fi anuntat ca, desi in varsta de 90 de ani, va deveni mama!
Din stirpea lui Ismael se spune ca se trag arabii si din cea a lui Isaac descinde poporului evreu!

Azi arabii si evreii se incranceneaza unii impotriva altora, ridica ziduri dincolo de care nu poti trece cum si cand vrei, au loc atentate sinucigase... si pare ca nu exista cale de impacare!
Zidul de 8 m ce separa pe arabii palestinieni de evrei

Cu toate astea lumina ce te inunda de indata ce calci pamantul Tarii Sfinte nu poate fi umbrita!
Nici vamile, nici controalele facute cu mitraliera in mana, nici chiar focurile de arma ce rup tacerea noptii la intrecere cu minaretelele ... nu reusesc sa stinga dorul de a cunoaste, de a retrai, de a simti ceea ce este de secole bucuria si durerea oricarui crestin!


Drumul parcurs de la Tel Aviv pana la Ierusalim nu este in masura sa te surprinda si poate de aceea odata ajuns pe colina de unde poti vedea orasul credintei... ramai fara suflu!
Daca nu ai fost la Ierusalim e greu sa intelegi dar..."Ferice de cine nu a vazut si a crezut"!

Ierusalim...
O scurta privire panoramica si istoria ti se asaza la picioare!
Cupola Moscheei lui Omar, mare si aurita, nu reuseste sa acopere simbolul celor doua cupole gri ce fac parte din Biserica Sfantului Mormant!
Aflat in fata Ierusalimului nu mai e vorba daca crezi sau nu in Dumnezeu; aici e credinta in fiecare piatra, in fiecare fir de iarba... si in mod inconstient respiri credinta!

Ce am simtit privind Ierusalimul asternut la picioarele mele?
Ca vreau sa vad intreaga viata orasul ce mi se arata inaintea ochilor mei!
O bucurie adevarata m-a inundat si abia asteptam sa cobor colina si sa ii strabat strazile tocite de secole de invazii, distrugeri din temelie, ridicari si caderi, recladiri si visari dincolo de lume!
Din pacate nu poti haladui singur pe acolo caci pericolele si surprizele sunt la tot pasul!

Se spune ca pe aceste meleaguri Inteleptul Solomon ar fi cladit intaiul Templu, pe locul unde Regele David, tatal sau, inaltase un rug de jertfa.
Nabucodonosor, regele Babilonului, cucereste Ierusalimul - in anul 586 i.H.- si darama Templul din temelii.
Al doilea Templu al evreilor ar fi fost recladit in timpul ocupatiei persane, si renovat de Irod.
In timpul stapanirii romane, cel de-al doilea Templu va fi distrus din nou, implinind astfel profetia lui Iisus:
"Iar El raspunzand le-a zis: Vedeti toate astea? Adevarat graiesc voua:
Nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca." Matei;24
Si... asa a fost!

 Vedere a zidurilor de rasarit unde existau portile prin care
Iisus a intrat in Ierusalim 
Zidurile ce exista azi mai amintesc de intrarea Mantuitorului in Ierusalim!...
O parte a vechiului Templu, ramasa inca ca o vesnica aducere aminte, se numeste Zidul Plangerii si este locul unde evreii credinciosi, purtand Tifilinul in frunte, vin, se roaga si plang, asteptandu-l pe Messia... Daca ii vezi de departe ai impresia ca se dau cu capul de zid... Femeile se roaga si ele, separat de barbati, imbracate decent si suportand cu stoicism caldura inabusitoare. Unele plang, plang cu adevarat. E un loc sacru unde nici nu ai voie sa fotografiezi!

De te pierzi in multime intelegi ca notiunea de timp e aici ceva relativ, modernitatea nefiind obligatorie si ca o anume atemporalitate face ca nimic sa nu semene cu ce este prin alte locuri, nici chiar specific orientale!
Lumea e modesta, casele ponosite, fara flori la feresti, cu insemne religioase pe usile caselor - fie evreiesti, crestine sau arabe -  si simti in aer o anume stare de inceput de lume ce te ajuta sa intri in admosfera timpurilor biblice.



Am avut sansa sa reconstituim vremea durerii crestine alaturi de IPS Iosif, Mitropolitul Europei Centrale si de Vest care, cu lumina ce ii vine din launtrul sau si eruditia pe care o poarta cu modestie, ne-a calauzit in mod fericit, desavarsind in noi o incantare mistica cu totul speciala!