Faceți căutări pe acest blog

luni, 7 noiembrie 2011

ADEVARUL.... CARE DOARE DAR VINDECA

Intrebarea o arunca asa, la marea intamplare, si chiar nu se astepta la un raspuns.
- Ce naiba te-a apucat cu gimnastica, cura de slabire .. pana si sertarul cu  lenjerie intima l-ai inoit. Te dichisesti ca o cocota.  Nu cumva ai o amanta?
- Evident, cazu raspunsul lui pe nerasuflate.
- Glumesti sau te-ai tampit?
- Nu glumesc deloc. M-ai intrebat si ti-am raspuns. Dealtfel ma tot framant sa-ti spun de ceva vreme. Sunt indragostit ca niciodata. Atat de indragostit ca nu pot sa ma mai ascund.

Cuvintele lui avura efectul unei lovituri in plex. Isi puse instinctiv mana in locul unde primi lovitura. Urechile incepura sa-i vajaie si gura i sa usca instantaneu.
Secundele de tacere pareau sa fie ani si  nu putea articula nici un cuvant.
Imaginea chipului sau radios devenea o tortura.
30 de ani de casatorie disparura ca nimic. Omul din fata ei, cel care tocmai ii marturisea sincer ca era indragostit "ca niciodata" devenise dintr-o data un strain, un perfect necunoscut.
Dupa eforturi imense si un timp dilatat la maximum reusi sa articuleze...
- Si acum ce ar trebui sa fac eu?
El nu raspunse nimic. Incepu sa se plimbe agitat de la usa la fereastra evident stanjenit.

Femeia din ea murise lovita in cel mai sensibil punct.
Iluzia fericirii si capatuielii disparuse. Casa luxoasa, lucrurile sic, viata opulenta, reusita profesionala a amandorura... din toate astea nu mai era nimic. La ce bun toate?
Luptase ca o nebuna sa progreseze - ea, el, amandoi - il sprijinise si pe el pana la ridicol stergand mereu urmele gafelor lui si netezindu-i drumul spre reusita. Nu le-a fost usor dar au reusit.
Aveau acum TOT! Si tocmai in momentul implinirii "totul" acesta se darama ca un fragil castel din carti de joc!

Dupa ce ii trecu nauceala, o furie dementiala puse stapanire pe ea.
Ce a urmat a fost o nebunie in numele adevarului: intrebari, amanunte penibile si iar intrebari si tipete si lacrimi, boala curata. Nopti intregi de discutii, zile de neliniste.
In numele adevarului a aflat tot: cine era iubita, cum s-au cunoscut, unde se iubeau, cand se iubeau, cum se iubeau...
Disperarea sporea cu fiecare amanunt, durerea crestea cu fiecare noua informatie.
Si ea, ea ce mai insemna, unde se afla ea in inima lui?
El, drogat parca de aventura lui, raspundea ca un elev scos la tabla.
Incetul cu incetul realiza insa haul psihologic in care cadea sotia lui. Si atunci... a inteles ca nu e capabil sa mearga mai departe, ca nu era asa de indragostit pe cat credea pentru a fi dispus sa piarda tot!

Dupa o vreme lucrurile s-au inrautatit vizibil.
Noptile lor au devenit albe, casa nu mai era un camin ci o inchisoare, crizele ei de panica se repetau ingrijorator. Femeia puternica de alta data se preschimbase intr-o fiinta instabila psihic.
Curiozitatea  o facea sa mearga pana in panzele albe cautand informatii la colegi, la cunostinte.
In scurt timp mai toata lumea cunostea istoria lor si lupta ei devenise  pe fata.
Primise lovitura cand se simtea mai sigura, cand era mai sus, cand ii era mai bine...
Cazuse in haurile unei nesigurante oribile la varsta cand orice femeie este vulnerabila.
Dar... a la guerre comme a la guerre... asa ca, desi rapusa fizic, nu s-a lasat.
Aceasta femeie curajoasa a reusit intr-un an sa adune ciob cu ciob  si sa lipeasca fiecare bucatica din vasul vietii ei distrus de sotul infidel.

Dorinta ei bolnavicioasa pentru adevar poate ca i-a distrus sanatatea dar adevarul pus intreg pe masa le-a permis amandorura sa vada ce era de facut, ce mai ramasese din povestea lor, cat din sentimentele ranite le permitea sa ierte, daca se mai putea ierta ceva.

I-am vazut deunazi pe strada: el nu o scapa din ochi... Cred ca am destul fler ca sa pot sa spun ca azi el este cel indragostit - de nevasta lui de asta data!
Adevarul doare uneori, doare atat de tare... dar doar el mai poate salva cate ceva din ruinele tradarii si minciunii.
Intr-o lume unde minciuna este vedeta  numai cei puternici aleg sa iubeasca adevarul, fie el si dureros!
Si tot ei sunt rasplatiti!


21 de comentarii:

  1. ma regasesc total in aceasta povestire si nu am mai rezistat sa stau pe "margine" (numai sa citesc) ci am simtit nevoia sa recunosc acest lucru si intr-un post; va citesc de mult timp dar nu am indraznit pana acum sa si scriu ceva ( de fapt sunt incepatoare la lasat comentarii , nici nu stiu daca voi reusi);"paginile" din viata dvs "atasate" pe acest blog sunt cu adevarat LECTII de viata pentru mine ; ma rog bunului Dumnezeu sa va tina puternica pentru cat mai mult timp pentru ca simt ca mai aveti multe de spus si eu multe de invatat ; si , cum spunea cineva cu putin timp in urma :"Nu este niciodata , nimeni , intamplator sau degeaba langa tine !" ; multa sanatate draga doamna

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca multi dintre noi ne regasim partial sau toatal in povestea ta, cita... sa multumim lui D-zeu ca am depasit momentul si ca n-am uitat sa ne bucuram de faramele de viata ce ne-au mai ramas!

    RăspundețiȘtergere
  3. Absolut...
    Chiar si eu ma regasesc printre randuri..
    Din pacate,adevarul chiar doare,crunt si asa este,numai cei puternici ii fac fata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim : doar mediocri nu au de invatat din experienta altora.
    Eu am fost un copil necajit, o femeie extrem de fericita si azi sunt un om care doreste sa intoarca oamenilor iubirea primit prin povestile culese intr-o viata!
    Nu va jenati sa raspundeti, sa aveti pareri caci cuvintele vindeca, salveaza, construiesc temeinic daca sunt spuse sau scrise cu buna credinta.
    Va mai astept in "casa" mea virtuala!

    RăspundețiȘtergere
  5. aA: din nefericire purtam ciatrici o viata. Ceea ce este important cred eu este sa accepti adevarul, sa faci bilantul si sa stii sa ierti! Doar iubirea si iertarea vindeca!

    RăspundețiȘtergere
  6. scorpio: Adevarul doare dar cat doare o minciuna? Ti s-a intamplat sa fii judecata gresit? Doare si mai tare si calomia e greu de invins caci oamenii sunt tentati sa creada ca... nu-i foc fara fum! Ce prostie!
    Ceea ce m-a impresionat pe mine la cuplul despre care am scris a fost puterea de a se recompune, capacitatea de a ierta! Asta e mesajul: sa invatam sa iertam!

    RăspundețiȘtergere
  7. eu mă întreb, cita, câţi dintre noi am avea tăria ca atunci când aflăm adevărul să coborâm atât de adânc, până pe treapta cea mai de jos şi să luptăm... până la capăt! în majoritatea cazurilor, cei mai mulţi dintre noi fug exact în direcţia opusă.

    RăspundețiȘtergere
  8. psi: ai dreptate. Viata ne supune la probe. orice intamplare nefericita e o lectie de facut, de invatat. daca nu lupti... esti corijent, poate chiar repetent! ADEVARU -ca tot vorbim despre el - este ca orice lectie neasumata, neanvatata, lupta ne dusa pana la capat, aduce dupa sine repetarea ei "in bucla" cum se spune! Deaceea trebuie sa stii sa cobori in adancul tau sa cauti acolo raspunsurile... fara sa te studiezi pe tine nu poti sa pretinzi altora nimic!

    RăspundețiȘtergere
  9. Hmm, ce lectii de viata ne mai dati!!

    Cred ca toti cei care iubim cu adevarat, am simtit macar odata, ca totul s-a daramat in jurul nostru dintr-un motiv sau altul. Important este sa avem puterea sa iertam si sa reconstruim ceea ce se poate. Daca reusim, este minunat.

    Chiar acum recitesc Ana Karenina, de Lev Tolstoi si citind articolul dvs parca citeam din cartea mea.

    Multa sanatate, pe curand!

    Mirela, cluj Napoca

    RăspundețiȘtergere
  10. Mirela: Tolstoi este unul din marii mei preferati!
    Eu zic ca fara iertare nu se poate construi nimic! Chiar vorbeam ieri cu fata mea cum in bigotismul nostru nici nu constientizam cum ne condamnam la neiertarea lui Dumnezeu de fiecare data cand spunel "Tatal nostru"!
    "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri!"
    Deci primim iertare exact pe masura capacitatii noastre de a ierta!
    O zi buna, draguta mea.

    RăspundețiȘtergere
  11. http://jumatatea-din-semiluna.blogspot.com/2011/11/adevarul.html

    RăspundețiȘtergere
  12. Am trecut si eu prin asta. De aflat am aflat tot dar apoi m-am urat ca am mers atat de departe cu intrebarile. Ma simteam ultimul voyeurist, patrundeam undeva unde n-ar fi trebuit sa fiu. Era adevarul lor, nu al meu.
    De iertat l-am iertat. Dar mi-a fost frica de mine si de drumul pe care riscam s-o iau si l-am parasit. E probabil slab, dar macar pot spune in apararea mea ca mi-am detectat slabiciunea si am actionat in consecinta. Ca un drogat care are inteligenta sa nu se intoarca la acelasi anturaj dupa o dezintoxicare.

    RăspundețiȘtergere
  13. Glook : si eu cred ca intrarea in amanunte este maligna! In fine, fiecare cu experienta lui, cu firea lui! Ca l-ai parasit e tot o alegere in care banuiesc ca ai pus in balanta tot. Acesti oameni aveau 38 de ani de casnicie! E greu sa stergi atatia ani din viata! Si cred ca el s-a trezit cu multa tandrete in ce o priveste pe sotia lui!
    Si eu cred ca trebuie sa fii special ca sa reusesti sa treci peste tradari insa cine poate... cred ca merita!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mi-a plăcut mult povestea. Văd în sufletul tău un om tare bun. Nu mă regăsesc dar cunosc pe cineva care a avut puterea să lupte. Îți doresc din tot sufletul meu sănătate multă ca să pot citi ani de zile povești la tine.Ai sesizat egoismul meu ?

    RăspundețiȘtergere
  15. dictaturajustitiei: Multumesc pentru urari :)
    Cati oameni intalnim atatea povesti cunoastem! Nu trebuie decat sa avem ragazul dorinta sa-i intelegem.

    RăspundețiȘtergere
  16. Cita,mi s-a intamplat sa fiu de foarte multe ori gresit judecata.La inceput durea ingrozitor,apoi am invatat sa nu mai dau importanta,stiam eu cum sunt si ca nu greseam si asta era de ajuns..
    Cat despre adevar,il prefer cu orice risc,pentru ca la fel..am invatat sa iert.Nu la infinit si nu orice,dar iert.
    Chiar si pe mine m-a durut cand iubitul meu a recunoscut ca o alta femeie a dormit in lipsa mea,in locul meu..insa am trecut peste furia care te cuprinde si am apreciat sinceritatea.Asta mi-a dat putere sa merg mai departe..

    RăspundețiȘtergere
  17. scorpio: deci pana la urma oricat de dureros ar fi, e de preferat adevarul caci ranile sa inchid mai usor! Cicatricele sunt mai usor de estompat!
    Una e sa descoperi tu, alta e sa ti se marturiseasca!
    Eu si pe copii i-am invatat sa nu ma protejeze cu omisiuni sau minciunele ca sa nu ma "supere" Prefer sa fiu la pamant de suparata dar sa stiu si sa putem impreuna sa gasim solutii!

    RăspundețiȘtergere
  18. draga cita, eu inca nu am fost pusa in situatia femeii din poveste si sper din tot sufletul sa nici nu fie cazul. dar, daca vreodata va fi nevoie sa reactionez, sper sa fi invatat ceva din ce-ai scris tu :D

    RăspundețiȘtergere
  19. anaid: sa dea Dumnezeu sa nu fie cazul! inainte sa inveti din povestile mele... invata sa alegi, sa asculti gandul cel bun! Iti doresc fericire

    RăspundețiȘtergere
  20. Imi place sa aflu adevarul, pentru ca urasc minciuna, si, vizavi de cazul prezentat, cred ca o viata traita in minciuna e un calvar. Dar nu stiu daca as putea merge pana in panzele albe pentru aflarea adevarului, si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a supus unor experiente atat de radicale. Dar stiu ca adevarul e lumina, si voi fi mereu de partea lui. Multa lumina pe drumul tau, iti doresc, Cita! :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Gabriela, multumesc mult :) Sa te apere Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere